În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o tânără japoneză și peste 30 de bărbați au ajuns să trăiască împreună pe o mică insulă vulcanică din Pacific. Au supraviețuit ani întregi aproape complet izolați de restul lumii, însă adevărata amenințare nu a venit doar din lipsa hranei sau din război. Pe Anatahan au început să apară rivalități, dispariții și morți violente, iar povestea avea să devină una dintre cele mai controversate istorii ale Pacificului de după război.
Insula pierdută în mijlocul Pacificului
Anatahan este o mică insulă vulcanică din Insulele Mariane de Nord, aflată la aproximativ 120 de kilometri nord de Saipan. Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, insula se afla sub administrație japoneză, iar aici funcționau plantații de cocotieri din care era produsă copra.
Una dintre plantații era administrată de Kikuichiro Higa. Printre oamenii care lucrau acolo se afla și Shoichi Higa, însoțit de soția sa, Kazuko Higa, o tânără originară din Okinawa. Potrivit relatărilor păstrate despre această perioadă, Shoichi a plecat de pe Anatahan spre Saipan și nu a mai reușit să se întoarcă din cauza războiului. Kazuko a rămas astfel pe insulă împreună cu Kikuichiro.
Cei doi au ajuns să trăiască împreună ca un cuplu. Nimic nu prevestea însă ceea ce avea să se întâmple în vara anului 1944.
Zeci de naufragiați au apărut pe insulă
În iunie 1944, nave japoneze aflate în apropierea Marianelor au fost atacate de aviația americană. Supraviețuitorii mai multor nave avariate sau scufundate au reușit să ajungă pe Anatahan.
Numărul exact diferă în funcție de sursă. Relatările istorice vorbesc despre aproximativ 30–32 de japonezi ajunși pe insulă. Din acel moment, mica comunitate izolată s-a transformat radical.
Oamenii au improvizat adăposturi și au folosit ceea ce oferea insula pentru a supraviețui. Cultivau plante, pescuiau, vânau și foloseau cocotierii plantați înainte de război. Din seva palmierilor produceau și o băutură alcoolică locală, cunoscută drept „tuba”.
Izolarea era aproape totală, dar Anatahan oferea suficiente resurse încât grupul să poată continua să trăiască acolo ani întregi.
Un bombardier american s-a prăbușit în junglă
La 3 ianuarie 1945, un bombardier american B-29 Superfortress s-a prăbușit pe Anatahan în timp ce se întorcea dintr-o misiune deasupra Japoniei. Toți cei 11 membri ai echipajului american au murit.
Pentru japonezii rămași pe insulă, epava a devenit însă o sursă extraordinară de materiale.
Din metalul avionului au fost realizate cuțite, recipiente, cârlige și alte obiecte necesare supraviețuirii. Arhiva Trust Territory of the Pacific Islands păstrează chiar fotografii ale unor obiecte fabricate de supraviețuitori din material provenit de la B-29.
Dar printre lucrurile recuperate s-ar fi aflat și arme.
Iar apariția armelor într-o comunitate deja tensionată avea să schimbe complet echilibrul de pe insulă.
Războiul se terminase, dar ei au refuzat să creadă
Japonia a capitulat în august 1945. Pentru oamenii de pe Anatahan însă, războiul a continuat.
Forțele americane au încercat în repetate rânduri să-i convingă că Japonia se predase. Au fost aruncate manifeste și mesaje, iar navele americane au încercat să ia legătura cu ei.
Mulți dintre japonezi au considerat mesajele o formă de propagandă menită să-i determine să se predea.
În loc să iasă din ascunzători, au continuat să trăiască în interiorul insulei.
Anii au trecut.
În tot acest timp, Kazuko Higa era singura femeie japoneză rămasă în mijlocul grupului.
Aici începe partea întunecată a poveștii
Presa de după război avea să transforme Anatahan într-o poveste despre gelozie și rivalitate pentru Kazuko. Unele relatări au susținut că femeia ar fi avut mai mulți parteneri succesivi și că bărbații ajunseseră să se lupte între ei pentru ea.
Există însă o diferență importantă între ceea ce poate fi documentat și legenda creată ulterior.
Este cert că în perioada petrecută pe insulă au murit 11 membri ai grupului. Potrivit unei istorii a cazului, șase dintre aceste morți au rezultat din acte de violență, în timp ce împrejurările celorlalte au rămas neclare. Alcoolul, armele, conflictele pentru autoritate și relațiile personale au contribuit probabil la climatul extrem de tensionat.
Unele dintre relatările publicate ulterior au pus aproape toate crimele pe seama rivalității pentru Kazuko. Istoricii atrag însă atenția că presa japoneză și occidentală a anilor 1950 a senzaționalizat puternic povestea, iar versiunea unei „regine” care îi manipula pe bărbați nu poate fi tratată în întregime drept fapt istoric.
Cert este că mai mulți bărbați au murit violent sau au dispărut în condiții suspecte.
Kazuko a decis să fugă
Până în 1950, situația devenise atât de periculoasă încât Kazuko se temea pentru propria viață.
În iunie 1950, ea a apărut pe coastă și a acceptat să plece împreună cu americanii.
Fotografiile realizate atunci există și astăzi în arhiva Universității din Hawaii. Una dintre ele o surprinde pe Kazuko chiar în ziua în care a părăsit Anatahan, iar alta o arată pe Saipan, întâlnind o altă femeie pentru prima dată după aproximativ șase ani.
Bărbații au rămas însă pe insulă.
Chiar și după plecarea ei, mulți dintre ei continuau să refuze ideea că Japonia pierduse războiul.
Ultimii supraviețuitori ies din junglă
Schimbarea decisivă s-a produs în 1951.
Unul dintre japonezi, Junji Inoue, s-a predat și a încercat ulterior să-i convingă și pe ceilalți să abandoneze rezistența. Arhivele americane păstrează fotografii în care acesta apare citind documente destinate camarazilor săi rămași pe insulă.
În cele din urmă, ceilalți au acceptat.
La 30 iunie 1951, remorcherul militar american USS Cocopa a ajuns în largul insulei. Căpitanul Katsusaburo Usui și alți 19 japonezi s-au predat și au fost transportați spre Guam, înainte de întoarcerea lor în Japonia.
Pentru ei, războiul se terminase cu aproape șase ani întârziere.
„Regina Anatahanului”
Întoarcerea supraviețuitorilor a provocat o adevărată senzație în Japonia.
Kazuko a devenit cunoscută în presă drept „Regina Anatahanului”, iar ziarele au exploatat intens poveștile despre relațiile dintre ea și bărbații insulei. Relatările au devenit din ce în ce mai spectaculoase, până când a devenit dificil de separat realitatea de zvonuri și exagerări.
Unul dintre supraviețuitori, Michiro Maruyama, avea să publice ulterior propria versiune a evenimentelor, încercând să combată unele dintre cele mai scandaloase povești răspândite în presă.
Povestea a ajuns rapid și pe marele ecran. În 1953, celebrul regizor Josef von Sternberg a realizat filmul „The Saga of Anatahan”, inspirat de evenimentele de pe insulă și de mărturiile supraviețuitorilor. Pentru film, numărul personajelor și numeroase întâmplări au fost modificate în scop dramatic.
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe Anatahan?
După mai bine de șapte decenii, acesta rămâne probabil cel mai fascinant aspect al poveștii.
Știm că peste 30 de japonezi au ajuns izolați pe o mică insulă în timpul războiului. Știm că au supraviețuit ani întregi folosind resursele naturale și resturile unui bombardier american. Știm că 11 oameni au murit înainte ca ultimii membri ai grupului să părăsească insula și că unele dintre aceste decese au fost violente.
Dar nu știm cu certitudine motivele tuturor crimelor și disparițiilor.
Imaginea lui Kazuko Higa drept femeia pentru care bărbații se ucideau unul pe altul a fost amplificată enorm de presa vremii. În realitate, Anatahan pare să fi fost un amestec mult mai complicat de izolare extremă, alcool, arme, rivalități, disciplină militară destrămată și neîncredere profundă în lumea exterioară.
Iar tocmai această zonă de mister a făcut ca povestea insulei Anatahan să continue să fascineze până astăzi.
