Pe 24 octombrie 1975, Islanda avea să trăiască una dintre cele mai neobișnuite zile din istoria sa modernă. O mare parte dintre femeile țării au decis ca, timp de 24 de ore, să nu mai facă lucrurile pe care societatea ajunsese să se bazeze zilnic.
Nu s-au dus la serviciu.
Nu au gătit.
Nu au făcut curățenie.
Și, pentru o zi, au refuzat să preia în mod obișnuit responsabilitatea pentru îngrijirea copiilor.
Evenimentul avea să devină cunoscut sub numele de Kvennafrídagurinn, adică „Ziua liberă a femeilor”.
Organizatorii au estimat că aproximativ 90% dintre femeile Islandei au participat într-o formă sau alta. Scopul era simplu: să arate cât de mult depinde funcționarea unei țări atât de munca plătită a femeilor, cât și de cea nevăzută, făcută acasă.
Consecințele au devenit vizibile aproape imediat.
În multe școli și grădinițe activitatea a fost suspendată sau redusă, deoarece o mare parte dintre angajați erau femei. Unele fabrici au fost afectate, iar numeroși tați au fost nevoiți să-și ia copiii cu ei la serviciu. Relatările vremii vorbesc chiar despre angajatori care se pregătiseră cu creioane, hârtie și dulciuri pentru copiii care urmau să apară prin birouri.
Până și un aliment banal a devenit simbolul acelei zile.
Cârnații, considerați o mâncare ușor de pregătit, s-ar fi epuizat în numeroase magazine, pe măsură ce bărbații încercau să găsească rapid ceva de pus pe masă pentru copii.
În același timp, în centrul capitalei Reykjavík se petrecea ceva și mai impresionant.
Aproximativ 25.000 de oameni s-au strâns la manifestație, unde au fost ținute discursuri, s-a cântat și s-a vorbit despre salariile femeilor, despre condițiile de muncă și despre rolul lor în societate.
Numărul era uriaș pentru Islanda de atunci. Populația întregii țări era de numai aproximativ 220.000 de locuitori, ceea ce însemna că mulțimea din Reykjavík reprezenta mai bine de o zecime din întreaga populație.
Ideea unei asemenea acțiuni apăruse în contextul Anului Internațional al Femeii, declarat de ONU în 1975. Mai multe organizații islandeze de femei s-au unit pentru organizarea evenimentului, printre ele aflându-se și reprezentante ale mișcării feministe Redstockings, activă în Islanda încă de la începutul anilor ’70.
A existat însă o alegere interesantă de cuvinte.
Organizatoarele au preferat să vorbească despre o „zi liberă” și nu pur și simplu despre o grevă. Formularea era mai ușor de acceptat și le permitea să participe inclusiv femeilor care poate nu s-ar fi identificat cu o acțiune politică radicală.
Mesajul zilei era însă imposibil de ignorat.
Pentru câteva ore, Islanda putea vedea cum ar arăta viața de zi cu zi dacă o mare parte din munca realizată de femei ar dispărea brusc.
Impactul nu s-a încheiat la miezul nopții.
În 1976, Islanda a adoptat prima sa lege privind egalitatea de gen. Câțiva ani mai târziu, în 1980, Vigdís Finnbogadóttir a câștigat alegerile prezidențiale și a devenit prima femeie din lume aleasă democratic în funcția de președinte al unei țări.
Acțiunea din 1975 nu a rămas nici ea un episod izolat. „Ziua liberă a femeilor” a fost repetată în diferite forme în 1985, 2005, 2010, 2016, 2018 și, mult mai recent, în 2023.
Privită după mai bine de jumătate de secol, ziua de 24 octombrie 1975 a rămas celebră nu pentru că femeile Islandei au încetat să muncească pentru o zi.
Ci pentru ceea ce s-a întâmplat atunci când aproape toate au făcut-o în același timp.
