Puțini români care trec astăzi prin Cerchezu, în județul Constanța, sau prin Slava Cercheză, în Tulcea, se întreabă de unde provin aceste nume. Ele păstrează însă amintirea unei populații care a trăit în Dobrogea pentru o perioadă surprinzător de scurtă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mii de cerchezi au ajuns aici după ce au fost siliți să-și părăsească teritoriile din Caucaz.
Cerchezii, cunoscuți și sub numele de circazieni, sunt un popor originar din nord-vestul Caucazului. În Europa secolului al XVIII-lea și al XIX-lea deveniseră cunoscuți inclusiv datorită reputației atribuite frumuseții lor. Naturalistul german Johann Friedrich Blumenbach a folosit în clasificările sale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea termenul „caucazian”, pornind de la ideile epocii despre populațiile Caucazului. Clasificările rasiale de acest fel sunt astăzi considerate depășite din punct de vedere științific.
Povestea venirii lor în Dobrogea este însă mult mai dramatică. În secolul al XIX-lea, expansiunea Imperiului Rus în Caucaz a provocat deplasarea forțată a unui număr uriaș de cerchezi. După încheierea războiului din Caucaz, în 1864, sute de mii de oameni au plecat sau au fost expulzați către teritoriile Imperiului Otoman. Mulți au murit în timpul luptelor, deportărilor și călătoriilor către noile lor așezări.
O parte dintre refugiați au fost trimiși în Balcani. Aproximativ 10.000 de cerchezi au ajuns în nordul Dobrogei, pe atunci teritoriu otoman, numeroși dintre ei fiind așezați în zona Babadagului. Pentru administrația otomană, noii veniți puteau contribui atât la repopularea unor regiuni afectate de conflictele precedente, cât și la consolidarea unei zone aflate aproape de granița cu Imperiul Rus.
Relația cu populațiile deja existente în Dobrogea nu a fost însă întotdeauna pașnică. Unele grupuri cercheze au fost integrate în formațiuni militare neregulate ale Imperiului Otoman, iar documentele și studiile istorice menționează conflicte, jafuri și tensiuni cu locuitorii creștini ai regiunii. Situația s-a agravat puternic odată cu Războiul Ruso-Turc din 1877–1878, când Dobrogea a devenit din nou teatru al confruntării dintre cele două imperii.
În timpul conflictului, formațiunile neregulate otomane, printre care se aflau și cerchezi, au fost asociate cu violențe împotriva unor comunități locale. Imaginea cerchezilor s-a schimbat astfel radical în Balcani. Din refugiați izgoniți din propria lor patrie, o parte ajunseseră să participe la conflictele unei alte puteri imperiale. Este unul dintre paradoxurile acestei istorii: oameni care fuseseră victime ale unei mari deplasări de populație au fost folosiți ulterior într-un sistem militar care a produs, la rândul său, alte victime.
În 1878, înfrângerea Imperiului Otoman a schimbat din nou situația. Tratatul de la San Stefano prevedea că trupele neregulate, bașbuzucii și cerchezii nu puteau traversa noul Principat al Bulgariei ca parte a transporturilor militare otomane. Documentele epocii confirmă explicit această excludere, în contextul reorganizării Balcanilor după conflict.
Pentru cerchezii din Dobrogea a urmat o nouă plecare. După numai aproximativ 14 ani petrecuți în regiune, cei mai mulți au părăsit teritoriul care urma să intre sub administrație românească. Comunități importante de origine cercheză au continuat să existe în alte regiuni ale fostului Imperiu Otoman, în special în actuala Turcie și în unele zone ale Orientului Apropiat.
Dobrogea a păstrat însă câteva urme neașteptat de rezistente ale prezenței lor. Cele mai evidente sunt chiar numele Cerchezu și Slava Cercheză. În cazul acesteia din urmă, istoria a produs o întorsătură aparte: localitatea este cunoscută astăzi mai ales prin comunitatea rușilor lipoveni și prin mănăstirile ortodoxe de rit vechi din zonă, în timp ce numele continuă să amintească de populația cercheză care a locuit acolo pentru doar câțiva ani.
Istoria cerchezilor dobrogeni este, în fond, mai complexă decât povestea unui popor „bun” sau „rău”. Este povestea unei comunități alungate din Caucaz, mutate de un imperiu la mii de kilometri distanță și prinsă apoi într-un alt conflict dintre marile puteri. Au trecut prin Dobrogea pentru mai puțin de două decenii, dar două nume de pe harta României continuă, după aproape 150 de ani, să spună că au fost cândva aici.
