În ultimii ani, pe internet a circulat intens ideea că oamenii de știință ar fi descoperit un organ complet nou în corpul uman, numit interstițiu. Afirmația pornește de la o cercetare reală și importantă, însă formularea este adesea exagerată. Interstițiul nu a apărut recent și nici nu a fost complet necunoscut medicinei. Ceea ce au observat cercetătorii a fost o structură mai amplă și mai bine organizată decât se credea anterior.
Studiul care a provocat această discuție a fost publicat în 2018 în revista Scientific Reports. Cercetătorii au descris o rețea de spații pline cu lichid, susținute de fibre de colagen și elastină, prezentă în mai multe țesuturi ale corpului. Aceste spații au fost observate sub piele, în sistemul digestiv, în jurul vaselor de sânge, al căilor respiratorii și în alte regiuni supuse mișcării sau presiunii.
Ce este, de fapt, interstițiul?
În anatomie, termenul „interstițiu” desemnează spațiul aflat între celule și structurile unui țesut. Acesta conține lichid interstițial, fibre și diferite tipuri de celule. Lichidul provine în mare parte din plasma filtrată prin pereții capilarelor și participă la schimburile dintre sânge și celule.
Prin acest mediu sunt transportate apă, substanțe nutritive, molecule de semnalizare și produși rezultați din activitatea celulară. O parte din lichid este apoi preluată de sistemul limfatic și readusă în circulație. Așadar, interstițiul nu este doar un spațiu gol, ci un mediu dinamic, implicat în echilibrul lichidelor și în funcționarea țesuturilor.
Noutatea cercetării din 2018 a constat mai ales în observarea unor compartimente macroscopice, pline cu lichid, care formau o structură răspândită în mai multe regiuni ale corpului. Autorii au descris-o drept o extindere și o precizare a conceptului deja cunoscut de interstițiu, nu drept apariția bruscă a unei componente corporale complet necunoscute.
De ce nu fusese observată clar mai devreme?
Una dintre explicații are legătură cu modul în care sunt pregătite în mod obișnuit probele pentru examinarea la microscop. Țesuturile sunt fixate chimic, deshidratate, tăiate foarte subțire și colorate. În timpul acestui proces, lichidul din anumite spații poate dispărea, iar structurile se pot aplatiza.
În loc să apară ca niște cavități pline cu lichid, ele pot părea simple crăpături sau spații create în timpul prelucrării probei. Cercetătorii au folosit o tehnică de imagistică microscopică aplicată țesuturilor vii, care le-a permis să observe aceste compartimente înainte ca ele să se prăbușească.
Această diferență este importantă: oamenii de știință nu au descoperit pentru prima dată existența lichidului dintre celule, ci au arătat că, în anumite țesuturi, acesta se găsește într-o rețea structurală mai extinsă decât sugerau imaginile microscopice tradiționale.
Este interstițiul un organ nou?
Răspunsul corect este că această clasificare rămâne discutabilă. Unele articole de presă l-au prezentat rapid drept „al 80-lea organ” sau drept un organ nou descoperit. Studiul original nu a stabilit însă oficial o asemenea clasificare.
Un organ este definit, în general, ca o structură formată din mai multe tipuri de țesuturi organizate, care îndeplinesc una sau mai multe funcții specifice. Unii cercetători consideră că interstițiul ar putea fi privit ca un sistem anatomic extins. Alți specialiști susțin că nu îndeplinește criteriile necesare pentru a fi considerat un organ separat.
Prin urmare, formularea „oamenii de știință au descoperit un nou organ” este prea categorică. Mai precis ar fi să spunem că au descris în detaliu o rețea interstițială plină cu lichid, anterior insuficient recunoscută prin metodele anatomopatologice obișnuite.
Funcționează ca un amortizor natural?
Structura descrisă apare în special în țesuturi care sunt comprimate, întinse sau mișcate în mod repetat. Fibrele de colagen oferă rezistență, iar cele de elastină permit o anumită flexibilitate. Împreună cu lichidul dintre ele, aceste componente ar putea ajuta țesuturile să suporte presiunea și mișcarea.
Din acest motiv, cercetătorii au sugerat că rețeaua ar putea avea un rol asemănător unui amortizor mecanic. Ea ar putea proteja straturile profunde ale pielii, tubul digestiv, vezica urinară, vasele și alte structuri împotriva solicitărilor repetate. Această funcție este plauzibilă și susținută de distribuția observată, dar nu trebuie prezentată drept un mecanism complet elucidat.
Interstițiul participă și la transportul lichidelor prin țesuturi și la formarea limfei. Studiile ulterioare au găsit dovezi că anumite spații interstițiale pot fi continue între compartimente și planuri anatomice din piele, colon, ficat și din jurul nervilor sau vaselor de sânge.
Ce legătură ar putea avea cu răspândirea cancerului?
Aceasta este una dintre cele mai interesante direcții de cercetare, dar și una dintre cele mai ușor de exagerat. Deoarece interstițiul comunică în anumite regiuni cu sistemul limfatic, cercetătorii au propus că aceste spații ar putea reprezenta una dintre căile prin care celulele tumorale se deplasează local sau ajung în vasele limfatice.
Cercetările au observat celule tumorale în spații dintre fasciculele de colagen și au sugerat că rețeaua interstițială ar putea facilita deplasarea lor prin țesuturi. Totuși, acest lucru nu înseamnă că interstițiul este cauza cancerului sau că s-a descoperit deja un nou tratament. Este vorba despre o posibilă cale anatomică ce trebuie investigată în continuare.
Studierea lichidului interstițial ar putea deveni utilă pentru identificarea unor molecule asociate bolilor, deoarece acest lichid se află foarte aproape de celulele afectate. În oncologie, transportul fluidului interstițial influențează și mediul tumoral, distribuția substanțelor terapeutice și comportamentul celulelor canceroase. Aceste aplicații sunt încă cercetate și nu reprezintă teste sau tratamente disponibile în mod obișnuit pentru pacienți.
Interstițiul poate avea legătură și cu edemul sau fibroza
Atunci când echilibrul dintre lichidul care iese din vase și cel care este eliminat prin sistemul limfatic se modifică, lichidul se poate acumula în țesuturi. Rezultatul poate fi edemul, adică umflarea unei regiuni a corpului.
Interstițiul este implicat și în procesele de fibroză, în care țesutul conjunctiv se acumulează excesiv și poate afecta funcționarea unui organ. Studiul original a sugerat că structura observată ar putea avea relevanță pentru înțelegerea edemului, fibrozei, metastazelor și a mecanicii țesuturilor. Acestea sunt însă domenii de cercetare, nu concluzii clinice definitive.
O descoperire importantă, dar prezentată adesea exagerat
Postarea din imagini pornește de la informații reale: există o rețea extinsă de spații pline cu lichid, susținută de țesut conjunctiv, care poate participa la transportul fluidelor și la protecția mecanică a țesuturilor. Este adevărat și că cercetătorii analizează posibila sa implicare în răspândirea unor boli, inclusiv a cancerului.
Partea înșelătoare este afirmația fermă că medicina ar fi identificat un organ uman complet nou. Interstițiul era cunoscut înainte de anul 2018, iar clasificarea sa drept organ separat nu este acceptată unanim. Descoperirea a schimbat mai ales felul în care cercetătorii înțeleg organizarea și continuitatea spațiilor interstițiale.
Corpul uman nu a dobândit, așadar, un organ nou. Cercetătorii au reușit să privească mai clar o structură care exista dintotdeauna, dar care era dificil de observat prin metodele clasice. Tocmai acest lucru face descoperirea valoroasă: arată că anatomia umană, deși studiată de secole, încă poate ascunde detalii importante.
