Trump și Meloni ar putea face pace prin intermediul fotbalului

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Trump și Meloni ar putea face pace prin intermediul fotbalului

Relația dintre Donald Trump și Giorgia Meloni, cândva foarte bună, dar acum rece din cauza divergențelor dintre președintele SUA și Papa Leon, ar putea deveni din nou mai bună.

- Advertisement -

Un trimis special al lui Trump vrea să „califice” Italia la CM 2026 în detrimentul Iranului. Paulo Zampolli, trimisul special al președintelui SUA pentru parteneriate globale, a propus înlocuirea Iranului cu Italia la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal 2026 (11 iunie – 16 iulie) din Statele Unite, Mexic și Canada, scrie ziarul Financial Times.

Ziarul a publicat declarații ale lui Zampolli, un om influent din administrația americană, în care acesta vrea ca Italia, țara sa de origine, să ia locul Iranului la Mondial. „Confirm că le-am sugerat lui Trump și Infantino ca Italia să înlocuiască Iranul la Cupa Mondială. Sunt originar din Italia și ar fi un vis să-i văd pe Azzurri la un turneu găzduit de SUA. Cu patru titluri mondiale, au pedigree-ul necesar pentru a justifica includerea”, a fost citat Zampolli.

Demersul are și o motivație politică, de reparare a relațiilor tensionate dintre președintele Trump și prim-ministrul italian Giorgia Meloni. Cei doi lideri au schimbat critici, recent, în urma atacurilor verbale ale lui Trump asupra Papei Leon al XIV-lea.

- Advertisement -
- Advertisement -
Distribuie acest articol