Ricardo Quaresma a ajuns la București pentru a comenta El Clásico: „Asta nu e normal”
Fostul fotbalist Ricardo Quaresma a sosit la București pentru a oferi comentarii asupra meciului El Clásico. El a discutat și despre situația tensionată de la Real Madrid din ultimele zile.
Quaresma, care și-a încheiat cariera în 2022, a jucat de-a lungul timpului pentru echipe de prestigiu, precum Sporting Lisabona, Barcelona, Porto, Chelsea, Inter și Beșiktaș. La Porto, a fost coleg cu Cristi Săpunaru, iar la Sporting l-a avut antrenor pe László Bölöni.
„Cred că va fi un meci foarte tare. Se întâlnesc două echipe care au multă calitate. Să sperăm că Barcelona va câștiga meciul și că va obține titlul. Barcelona e mai puternică, dar un Clásico e un Clásico. Se poate întâmpla orice”, a afirmat Quaresma.
El a adăugat: „Am avut norocul să joc la Barcelona, să-mi îndeplinesc un vis. Barcelona mereu mi-a plăcut. Eu am fost un jucător altfel, mereu am fost liniștit înainte de meci și în timpul meciului. Dar e diferit de la jucător la jucător. Unii sunt emoționați, dar eu mereu am fost liniștit.”
Referitor la situația de la Real Madrid, Quaresma a spus: „La Real s-au întâmplat multe în ultimele zile. E ceva normal în fotbal. Ce nu e normal e să se afle, să iasă din vestiar. Nu știu ce a fost acolo, dar în lumea fotbalului e normal ca la unele antrenamente să se mai întâmple astfel de lucruri.”
