Reacție puternică după sancțiunea severă primită de Rapid: ”E mai grav un banner rasist”

Moderator
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Reacție puternică după sancțiunea severă primită de Rapid: „E mai grav un banner rasist”

Giuleștenii vor juca și meciul cu U Cluj cu zece sectoare închise.

- Advertisement -

Robert Niță, apropiat al lui Dan Șucu și al clubului Rapid, a reacționat după sancțiunea primită de giuleșteni pentru incidentele din meciul cu Dinamo. El consideră că LPF și FRF ar trebui să țină cont că o astfel de suspendare afectează grav bugetul cluburilor. Asta se întâmplă mai ales că este amendată recidiva, fără a se ține cont de gravitatea incidentelor.

„Afectează, pentru că Rapid este în lupta pentru titlu, iar fotbalul este pentru suporteri. Noi vrem să promovăm, să îl dezvoltăm. Închiriem stadioane pentru festivalul micilor, să vindem scovergi, să facem drifturi. Echipele trebuie să își caute alte locuri pentru disputarea meciurilor. Regulamentul este rigid și aspru. Fiecare sancțiune, la următoarea, se majorează cu 50%. Haideți, domnilor, să judecăm gravitatea situațiilor, nu faptul că un club sau altul este recidivist, pentru că recidivă înseamnă și dacă dai cu o petardă sau cu o fumigenă, nu cu 30, 50 sau 200.”

„Eu înțeleg că vrem să protejăm spectatorii, că trebuie să fie un loc civilizat, dar fotbalul este pentru spectatori. Regulamentele sunt învechite. Drept dovadă, și Senatul a modificat Legea 4. Cei de la LPF și FRF ar trebui să țină cont. Fotbalul românesc nu stă bine financiar.”

- Advertisement -

Rapidul plătește în cazul de față și a plătit și anul trecut sute de mii de euro amendă. La meciul cu U Cluj, Rapid va juca cu zece sectoare închise. „Asta înseamnă o gaură în buget. Meciul cu FC Argeș se va disputa fără suporteri. Este o pagubă. Omul vrea să meargă la stadion, ce vină au suporterii de la Pitești?”

„Rapid plătește pentru recidivă, hai să vedem gravitatea faptelor. Au fost două petarde mari și late la meciul cu Dinamo. Dacă vorbim de gravitate, e mai grav unul sau două bannere cu tentă rasistă decât două pocnitori.”

Robert Niță crede că Rapid poate apela, însă, la o modalitate prin care să fenteze sancțiunea și să aibă, totuși, parte de suporteri. „Sunt anumite portiții, s-a mai întâmplat și la echipa națională, poate cu doamne, copii, cu un număr corect de însoțitori pentru copiii respectivi. Ar fi bine dacă organele abilitate vor permite accesul copiilor pe stadion, însoțiți de un adult, doi.”

- Advertisement -
- Advertisement -
Distribuie acest articol