Părinții care învață copiii să gândească singuri folosesc 5 expresii rare
Cea mai importantă acțiune pe care orice părinte o poate face pentru a crește copii care gândesc singuri este să aibă conversații cu ei, începând din ziua în care se nasc. Deși genetica oferă planurile, realizările copiilor sunt în mare parte determinate de cât de mult și cum părinții comunică semnificativ cu ei. În casele unde există multe conversații între părinte și copil, un studiu a constatat că copiii sunt de obicei mai pregătiți pentru școală. Aceștia performează mai bine academic și realizează mai mult în afara școlii. Acest lucru se aplică indiferent de locul în care trăiesc copiii, câte diplome au părinții lor sau cât de mare este venitul lor anual.
Ca părinți, dorim să ne facem cuvintele să conteze. De ce să nu maximizăm expresiile pe care le folosim zilnic și să ajutăm copiii să devină mai inteligenți, mai repede? Fiecare cuvânt pe care îl spunem contribuie la dezvoltarea creierului copilului. Nu este nevoie de timp suplimentar. Vorbind cu copilul, transformăm activități precum băița, decojirea unei banane sau curățarea camerei de joacă într-o experiență care dezvoltă creierul și întărește legătura dintre noi și copil.
Părinții care cresc copii ce gândesc singuri folosesc următoarele 5 expresii pe care majoritatea oamenilor le uită:
1: „Ce ar trebui să facem cu jucăriile acum că am terminat de jucat?”
Nu spune: „Pune jucăriile la loc.” Această primă întrebare invită copilul să analizeze situația, ceea ce poate duce la dezvoltarea unor abilități mai bune de rezolvare a problemelor pe termen lung. De asemenea, susține autonomia în devenire. Cea de-a doua formulare este mai mult o cerință care poate face să te simți în control. Însă, în realitate, cercetările au arătat că utilizarea directivelor nu ajută la dezvoltarea creierului copilului. Studiul a arătat că atunci când mamele oferă frecvent comenzi (directive), acest lucru are un impact negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. A folosi un vocabular diversificat ajută, de asemenea, copiii să comunice mai mult. Așadar, renunță la directive.
2: „Ai muncit foarte mult.”
Nu spune: „Ești atât de deștept!” Ceea ce ne dorim cu adevărat este ca copiii noștri să simtă că pot depăși orice provocare dacă nu cedează. Se numește „tenacitate” și este ceea ce îi distinge pe cei care reușesc de cei care nu reușesc. Dezvoltarea perseverenței și menținerea motivației extind creierul, mai ales atunci când lăudăm procesul. Când discutăm cu copiii despre cât de mult au muncit, transformăm „deștept” într-o acțiune. Și le arătăm că este o acțiune pe care vrem să o repete din nou și din nou.
3: „Vrei să fii ajutorul meu?”
Nu spune: „Vrei să mă ajuți?” Nu subestima niciodată puterea cuvintelor de a încuraja o imagine de sine pozitivă. S-a descoperit că copiii mici, cu vârste între trei și șase ani, erau mai predispuși să curețe o mizerie atunci când erau întrebați dacă vor fi „ajutoare” decât dacă erau întrebați să „ajute” pur și simplu. Încearcă această reformulare simplă data viitoare când copilul tău varsă un pahar cu lapte sau nu vrea să își pună jucăriile la loc. Totuși, un alt studiu a avertizat că a-i numi „ajutoare” funcționează bine inițial, dar întâmpinarea unor obstacole (cum ar fi accidentele) îi face să se simtă ca „eșuați”, reducându-le dorința de a continua să încerce.
4: „A fost un lucru foarte rău de făcut.”
Nu spune: „Ești atât de rău.” În cele din urmă, dorim ca copiii noștri să știe dreptul de la greșit, să crească și să facă alegeri sănătoase în viață. Totul începe prin a ne concentra asupra comportamentului atunci când sunt tineri. Criticarea unui comportament specific îi ajută pe copii să învețe exact ce să nu facă, fără a le afecta percepția despre sine. A învăța să corecteze o greșeală devine realizabil și dorit. A crede că ești rău durează mult timp pentru un copil să dezvăț. Cercetările au explorat impactul criticii negative asupra copiilor și pot conduce la sentimente de rușine și vinovăție, care pot împiedica dezvoltarea socială.
5: „Pune păturica pe pat.”
Nu spune: „Pune-o acolo.” Copiii noștri au nevoie de fiecare ocazie pentru a învăța cuvinte noi și a face legătura între cuvintele pe care le spunem și mediul în care trăiesc. „Ea” vine natural pentru noi, adulții. Știm ce vrem să spunem, până la urmă. Însă fiecare cuvânt și fiecare descriere contribuie la dezvoltarea creierului copilului, așa că fii cât mai specific posibil. Cu cât folosim etichete specifice pentru ceea ce discutăm — scaunul din bucătărie, unchiul Charles, triciclul tău roșu — cu atât copiii noștri vor înțelege mai bine, iar vocabularul lor va fi mai bogat.
La sfârșitul zilei, când vine vorba de creșterea copiilor care gândesc singuri, ceea ce contează cel mai mult este să spunem mai mult, nu mai puțin.
