Mihaela Cambei concurează pentru aur la europenele de haltere pe VOYO
În culise, sportivele efectuează exercițiile de încălzire. Concursul va începe în scurt timp. Deocamdată, juriul a ajuns pe scenă.
Batumi (Georgia) e centrul halterelor europene în această perioadă. România continuă să performeze la cel mai înalt nivel, iar VOYO și Sport.ro vă țin la curent cu tot ce se întâmplă în Georgia. Mihaela Cambei luptă azi pentru aur la Europenele de seniori de la Batumi, LIVE pe VOYO. Sportiva antrenată de Valeriu Calancea stabilește o premieră. E prima oară când concurează la seniori la categoria 53 de kilograme – noua categorie olimpică. Sportiva de la CS Dinamo e pregătită sută la sută și atacă aurul la smuls, aruncat, dar și la total.
Sportiva din Onești, una dintre cele mai valoroase halterofile din lume, a avut un 2023 excelent. A atras atenția tuturor specialiștilor prin tehnica sa impresionantă și prin determinarea de care dovedește în faza pregătirilor și în concursuri. „E o sportivă de concurs, care dă sută la sută și ia cele mai bune decizii în timpul competiției, când presiunea e maximă”, spune pentru Sport.ro un specialist din România. În 2023, Mihaela Valentina Cambei a cucerit toate cele trei medalii de aur la CE de seniori, dar a concurat la categoria 49 kg. Tot în 2023, ea a repetat performanța și la Europenele U23 din Albania, unde a participat la 53 kg.
Lotul României la CE de Haltere include 15 sportivi. La feminin: Ioana Mădălina Miron (cat. 48 kg), Mihaela Cambei (cat. 53 kg), Alexia Șipoș (cat. 53 kg), Dana Berchi (cat. 58 kg), Andreea Cotruța (cat. 63 kg), Anca Grosu (cat. 63 kg) și Daniela Gherman (cat. 69 kg). La masculin: Marian Luca (cat. 60 kg), Narcis Papolți (cat. 60 kg), Ion Dorobete (cat. 65 kg), Cosmin Isofache (cat. 65 kg), Tiberiu Donose (cat. 79 kg), Mihăiță Tănăsoiu (cat. 88 kg), Darius Tătaru (cat. 94 kg) și Luis Lauret Rodriguez (cat. 110 kg).
România debutează astăzi la Campionatele Europene de Seniori din Georgia, care se desfășoară în perioada 19 – 26 aprilie, în cadrul complexului Batumi Sport Palace, din localitatea de la Marea Neagră. Tricolorii au efectuat ultimele antrenamente oficiale înainte de marele START al competiției. La întrecerile din Georgia, sunt anunțați peste 350 de sportivi din 45 de țări, notează FR de Haltere.
