Marian Iancu critică dur clubul din Superligă: „O minciună și o prosteală continuă”
Marian Iancu a exprimat critici severe la adresa transferurilor realizate de Rapid, echipa patronată de Dan Șucu.
Fostul proprietar al Politehnicii Timișoara, care este și un susținător declarat al Rapidului, a avut o reacție vehementă cu privire la jucătorii aduși de echipa giuleșteană în această vară. Iancu a menționat numele jucătorilor Jason Kodor, Mohammed Kamara și Daniel Graovac ca fiind mutări reușite, dar a subliniat că acestea nu sunt suficiente.
„Rapid transferă în draci! După aducerea lui Pancu, au rezolvat problema atacantului. Pot să plece Paraschiv și Koljic. Perfect. Au găsit un rest de la CFR Cluj, Kamara, și unul de la FCSB, Graovac, plus doi neica nimeni, gratis aduși, zero fac, nici nu merită să le dau numele până nu arată ceva, iar în rest, au repatriat ce aveau însămânțat pe la cluburile repetente sau care nu s-au folosit de ei. Cu aceștia vrea Șucu cupa, campionatul și Europa. Ce bătaie de joc.”
Iancu a continuat să critice managementul echipei, afirmând: „A plecat Tobias (n.r. Christensen). Omul care anul trecut, cât a jucat, a ținut Rapidul pe locul 1. Ce rahat, au revenit Jambor, Radu Maria, Baroane, Bădescu, Ignat, Gojkovic, Cuculescu, Stanciu de la Tunari, Ungureanu de la Sepsi. Fantastic lot. O minciună de club. O prosteală continuă.”
El a adăugat și că: „Ce escroci sentimentali. Se joacă cu emoțiile noastre, cu trăirile noastre, cu orgoliul și frustrările noastre. Ce somnifere de oameni. Nu sunt proști. Nu sunt afoni în fotbal. Sunt niște profitori îmbălsămați în nesimțire. În golănie. Vinde scump și cumpără gratis, umflă obiectivul, adu resturi de la contracandidate și gata, le-a mai trecut un an proștilor din tribune, ne-ați crezut și ați cotizat bani și umilință. Dați-vă dracu’ de fraieri!”
În încheiere, Iancu a avertizat suporterii: „Dragi rapidiști, pregătiți-vă de ce e mai rău. Binele nu se construiește de azi pe mâine, iar ăștia nu au luat nici măcar o cărămidă, merg pe chirpici. Îl leagă cu scuipat. Pe noi! Băi, sunteți mulți și tăceți ca FCSB-iștii în fața lui Gigi! Ce ați fost și ce ați ajuns! Treziți-vă! Iar mă înjurați la începutul campionatului și îmi dați dreptate la final. O faceți de patru ani. Of!”
Pe de altă parte, Robert Niță, fost jucător al Rapidului, a fost invitat la emisiunea Poveștile Sport.ro, unde a fost întrebat cine consideră că va câștiga titlul în noul sezon al Superligii României. Niță a ales echipa din Grant, afirmând: „Rapid! 103 ani! Dacă scoatem zero, e 13 și 13 e numărul meu norocos. Sper ca anul ăsta să fie cu noroc pentru Rapid.”
În sezonul 2025/26, Rapid a terminat pe locul 5 în play-off, acumulând 34 de puncte. După primele zece etape din partea a doua a campionatului, echipa a reușit să obțină o singură victorie, însoțită de trei remize și șase înfrângeri.
