Legea violenței în sport, adoptată de Senat, afectează drepturile fanilor Oțelului Galați
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive.
Legea introduce reguli pentru consumul responsabil de băuturi slab alcoolizate și tehnologii moderne de siguranță în stadioane. Deputatul PNL Ionuț Stroe a susținut că legea va face sportul „mai atractiv și mai sigur” și va crește veniturile cluburilor. În contrast, Oțelul Galați a criticat măsurile ca fiind „excesiv de restrictive” pentru fani.
Clubul Oțelul Galați a transmis un comunicat oficial, joi, prin care își exprimă „dezacordul ferm față de modificările recente aduse Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”. Clubul consideră că aceste modificări nu aduc beneficii reale nici suporterilor, nici spectacolului sportiv. Dimpotrivă, ele conduc la îngrădirea drepturilor fanilor și riscă să transforme arena sportivă într-un spațiu excesiv restrictiv, în care pasiunea autentică pentru sport este limitată de măsuri disproporționate.
Oțelul subliniază că a participat activ la dezbaterile legislative și că forma finală a legii diferă semnificativ de variantele discutate, ridicând „semne de întrebare cu privire la transparența și eficiența procesului decizional”. Clubul cere autorităților să inițieze „un dialog real cu toate părțile implicate, astfel încât legea să răspundă atât nevoii de siguranță, cât și dorinței legitime a suporterilor de a trăi autentic experiența sportivă.”
Deputatul PNL Ionuț Stroe a explicat pe Facebook că „noua formă a legii privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive nu este despre mine și nici despre vreun partid sau coaliție”. El a adăugat că legea este despre cum aducem mai mulți oameni pe stadioane, cum facem sportul mai atractiv și, mai ales, mai sigur.
Stroe a detaliat principalele prevederi: digitalizarea accesului și a sistemelor de ticketing; tehnologii moderne pentru creșterea siguranței; creșterea numărului de locuri ocupate de spectatori; reguli clare pentru consum responsabil de băuturi slab alcoolizate; cooperare mai eficientă între cluburi și autorități. „Toate acestea înseamnă, în final, stadioane mai sigure pentru toată lumea: pentru suporterii fideli, pentru cei care vin ocazional și, mai ales, pentru familii”, a spus deputatul PNL.
Printre elementele de noutate ale proiectului adoptat se numără: control preventiv al autovehiculelor și atribuțiile Jandarmeriei; obligativitatea folosirii „agenților de securitate pentru competiții sportive” pentru evenimente cu risc mediu și ridicat; crearea Registrului agenților de securitate, gestionat de Jandarmeria Română; posibilitatea recalificării gradului de risc în funcție de noi informații și incidente.
Legea urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, for decizional, unde parlamentarii, cluburile și suporterii vor putea propune eventuale amendamente.
