Dorinel Munteanu, reacție după înfrângerea lui Ianis Zicu în meciul de demisie
Hermannstadt a învins-o, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe Farul Constanța, într-un meci din etapa a patra a play-out-ului Superligii.
Golul a fost marcat de Luca Stancu, în minutul 90+2. La finalul confruntării, antrenorul Dorinel Munteanu și-a felicitat elevii pentru o victorie muncită. „Neamțul” și-a exprimat, de asemenea, regretul pentru demisia lui Ianis Zicu. „Sunt trei puncte foarte, foarte importante, muncite. Am crezut în noi din minutul 1 până în minutul 90. Sigur, pe parcursul jocului au fost momente bune și ale Farului. După care am echilibrat, am avut două ocazii foarte mari. Am intrat după pauză mai hotărâți decât în prima repriză. Victoria este meritată! Îmi felicit echipa pentru că trecem prin momente grele. S-au motivat, toată săptămâna am discutat cu ei că acest joc se câștigă doar prin voință, caracter și determinare. Și asta au făcut! Mă bucur pentru ei. Prin intermediul dumneavoastră le urez Paște fericit și sărbători cu bine tuturor.”
(n.r.- despre golul marcat în minutul 90+2 de Luca Stancu) „Așa reacționează jucătorii care ar trebui să intre după pauză. De Luca am spus tot timpul că este un jucător tânăr, cu calități. Trebuie să muncim mult și o să ajungă un jucător bun. Felicit toți jucătorii, inclusiv pe portarul nostru David, care ne-a salvat în primele zece minute.”
Dorinel Munteanu a adăugat: „Noi, de ceva timp, excluzând jocul de la Galați, unde am jucat slab, le-am spus băieților că putem mai mult. Și azi puteam mai mult, dar îi felicit. E o victorie deplin meritată. Sincer, trebuie să ne uităm și la alte rezultate. Stafful meu se uită, eu mă concentrez la ceea ce facem noi. La toate meciurile, diferența o va face caracterul cu care jucăm. Îmi pare sincer rău pentru Zicu. El a avut o continuitate și a avut rezultate destul de bune. Nu știu care a fost obiectivul lor. Asta e viața antrenorilor, rezultatele ne țin. Îmi pare rău sincer pentru el.”
FC Hermannstadt: Lazar – Căpușă, Karo, Chorbadzhinski, Ciubotaru – Albu, Ivanov, Zargary (Stancu 75’) – Balaure (Afalna 64’), Gjorgjievski (Buș 53’), Neguț. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Farul Constanța: R. Munteanu – Maftei, Țîru, Gustavo, Ganea – Vînă (Ramalho 61’), Sîrbu (Dican 70’), Rădăslăvescu (Furtado 61’) – Grigoryan (Tănasă 23’), Alibec (Goncear 70’), Ișfan. Antrenor: Ianis Zicu.
Cartonașe galbene: / Dican 74’, Țîru 90’+1. Arbitri: Marcel Bîrsan – Mircea Mihail Grigoriu, Traian Ionuț Neacșu – Cristian Moldoveanu. Camera VAR: Cristina Trandafir, Radu Ghinguleac. Observatori: Marcel Savaniu, Octavian Goga.
