Darius Olaru își exprimă părerea sinceră după remiza cu Unirea Slobozia
La finalul meciului, Darius Olaru, căpitanul echipei campioane, a declarat că principala problemă a formației roș-albastre a fost lipsa de inspirație în fața porții. „Un meci controlat de noi, am avut ocazii bune și în prima repriză, și pe finalul celei de-a doua reprize, dar nu am reușit să marcăm, ne pare rău și mergem mai departe. Până la baraj mai avem un meci, trebuie să ne antrenăm, să continuăm. Ne așteaptă un meci important. Trebuie să ne antrenăm și să fim cea mai bună variantă a noastră la meciul cu Botoșani. A fost un sezon greu, dar, atât timp cât avem pentru ce lupta, trebuie să avem motivație, să ne antrenăm și să fim în cea mai bună versiune a noastră la meciul cu FC Botoșani. Avem ocazii, controlăm jocul. Mai multă concentrare la finalizare ne va face să marcăm. Am jucat și cu adversare, cu tot respectul, care s-au apărat, au stat jos și au jucat contraatac. Asta a fost. Noi n-am fost lucizi la finalizare. Din păcate, nu am reușit să câștigăm. Am mai spus-o și în trecut. Cumva, reperele pentru noi… Parcă ne simțim ca acasă pe Arena Națională. Cu siguranță că toată lumea se gândește la meciul de baraj, și fanii vor veni să ne susțină. Până atunci, mai avem un meci la Sibiu și sper să-l câștigăm”, a afirmat Darius Olaru la finalul confruntării.
În ceea ce privește desfășurarea partidei, FCSB a avut o oportunitate bună de a înscrie în prima repriză, prin Octavian Popescu, al cărui șut a fost deviat de Florinel Ibrian, iar portarul Robert Popa a intervenit salvator. În minutul 44, portarul Matei Popa s-a ciocnit de coechipierul său, Joao Paulo, iar faza a continuat, oaspeții având două șanse la bară, după care au marcat, dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid.
În repriza secundă, FCSB a creat mai multe ocazii, prin Florin Tănase (57), Joao Paulo (89) și Darius Olaru (90+4, 90+5 – bară). Unirea a fost aproape de a înscrie prin Nicolae Carnat (69), dar șutul său a fost respins de Ștefan Târnovanu. În sezonul regulat, cele două echipe au reușit să obțină câte o victorie, Unirea câștigând cu 1-0 la București, iar FCSB cu 2-0 în retur.
Formațiile de start au fost următoarele: FCSB: M. Popa (Târnovanu 45) – V. Crețu, Dawa, M. Popescu (Andre Duarte 46), Radunovic – Fl. Tănase, Joao Paulo – Cisotti (Al. Stoian 45), Olaru, Oct. Popescu (Baba Alhassan 46) – Miculescu. Antrenor: Lucian Filip. Unirea Slobozia: R. Popa – Ibrian, Orozco, Antoche, Șerbănică – Al. Albu, T. Lungu (Vl. Pop 79) – Yankov (Dragu 59), Ponde (Carnat 66), P. Dulcea (Dorobanțu 79) – Ahmed Said. Antrenor: Claudiu Niculescu.
