Dacă părinții tăi au impus 9 limite clare, au făcut o treabă remarcabilă în creșterea ta
Când eram mic, mama era cunoscută ca fiind părintele sever. Mulți dintre prietenii mei considerau că regulile și restricțiile ei erau absurde și adesea îmi spuneau că mă împiedicau să duc o viață normală. La vremea respectivă, aveam uneori aceeași părere, dar acum realizez că acestea m-au pregătit pentru a trăi cea mai bună viață posibilă.
A oferi copiilor independență îi ajută să învețe cum să facă lucruri pe cont propriu, însă este la fel de important ca părinții să stabilească reguli. Regulile îi învață pe copii ce să nu facă, o lecție pe care o pot purta cu ei în viața de adult. Copiii care nu au învățat să se limiteze sau să aibă grijă de ei înșiși pot întâmpina dificultăți în viața adultă. Deși oferirea unei libertăți totale poate părea o modalitate de a-i ajuta, aceasta poate duce la eșecuri în viața de adult. Părinții care stabilesc limite clare pentru copiii lor îi ajută să devină cele mai bune versiuni ale lor.
Dacă ai avut părinți care au impus aceste limite, ai fost crescut foarte bine:
1. Stabilirea unei ore regulate de culcare
Impunerea unei ore de culcare regulate ajută copiii să se odihnească suficient înainte de o nouă zi. Un somn adecvat îi oferă copilului mai multă energie pentru a se concentra pe parcursul zilei. Somnul este esențial pentru bunăstarea generală a copiilor. Fără el, pot deveni iritabili sau chiar deprimați. De asemenea, copiii care dorm mai puțin sunt mai predispuși la obezitate. Atunci când părinții se asigură că copiii lor au parte de un somn suficient prin stabilirea unei ore de culcare, contribuie la menținerea sănătății acestora pe parcursul creșterii lor.
2. Limitarea timpului petrecut la televizor
Mama mea era o mamă singură care lucra cu normă întreagă, așa că aveam libertate totală în casă în timpul zilei. De obicei, îmi petreceam timpul uitându-mă la televizor ore în șir. În copilărie, viața mea nu era foarte interesantă. Filmele sau emisiunile pline de aventură păreau mult mai captivante decât realitatea, iar eu mă pierdeam în acele povești. La școală, mă distram cu prietenii, dar adesea îmi doream să mă uit la emisiunile mele preferate. M-am dezvățat de acest obicei, dar unele copii nu reușesc. Obiceiurile formate în copilărie sunt adesea greu de schimbat în adulți, iar dacă un copil este obișnuit să se uite la televizor ore întregi, va continua să facă asta și în viața adultă.
3. Cina în familie
Când eram mic, mergeam la prietenii mei aproape în fiecare zi și rămâneam cât mai mult. Totuși, când venea timpul cinei, știam că trebuie să mă întorc acasă. Aceasta era una dintre cele mai mari reguli ale mamei, pentru că dorea să ne asigure că avem o oră în fiecare zi pentru a discuta unii cu alții. Telefoanele erau interzise la masa de seară, așa că eram obligați să ne concentrăm pe noi înșine.
Unii dintre prietenii mei considerau că regula mamei era strictă, dar eu nu am fost niciodată mai recunoscător. Aceasta a permis legătura dintre mine și surorile mele, unde ne împărtășeam frustrările zilei sau despre care băiat ne plăcea. Nu doar că ne-am apropiat, dar ne-a făcut și mai buni comunicatori. Fiecare dintre noi dorea să aibă atenția celeilalte și, pentru a realiza acest lucru, trebuia să fim interesanți. Dacă povesteam ceva ce ceilalți considerau plictisitor, conversația se îndrepta în altă direcție. Toți am învățat să facem poveștile noastre cât mai captivante și amuzante pentru a atrage atenția familiei. Aceste obiceiuri de comunicare au rămas cu mine în interacțiunile mele de adult.
4. Încrederea condiționată
Când eram copil, mama mea adora să folosească expresia: „Ai o zgardă lungă, până dovedești că nu poți face față”. Uneori, eu dovedeam că nu eram capabil să respect regulile impuse de ea. Dacă încălcăm regulile, atunci „zgarda” se scurta considerabil. Părinții trebuie să ofere copiilor încredere. Dacă nu o fac, copiii pot avea dificultăți în a învăța să se descurce singuri. Acordarea unei cantități limitate de independență îi ajută pe copii să învețe cum să gestioneze libertatea de a face ceea ce doresc.
5. Obținerea de note bune
Notele pot motiva un copil să se descurce mai bine sau să fie mai atent la școală. Părinții așteaptă adesea ca copiii lor să obțină rezultate bune. Aceasta poate duce la probleme dacă nu respectă așteptările părinților. Acest lucru îi poate încuraja pe copii să studieze mai mult pentru a obține note bune la teste. De asemenea, îi ajută să învețe informațiile astfel încât să le rețină și după terminarea anului școlar.
6. Efectuarea treburilor gospodărești
Majoritatea copiilor nu locuiesc cu părinții lor pentru totdeauna. La un moment dat, aceștia vor crește și vor avea o casă sau un apartament propriu. Este esențial ca aceștia să știe cum să se îngrijească de propriul lor cămin. Unii părinți, cum ar fi mătușa mea, îndeplinesc toate treburile gospodărești pentru copii, ceea ce îi împiedică să învețe cum să se descurce singuri.
7. Cheltuirea în limitele unui buget
Am avut norocul să fiu trimis la o școală privată de bunicii mei. Majoritatea prietenilor mei de acolo au crescut cu un card de credit nelimitat pe care îl puteau folosi oricând. Mulți dintre ei nu au învățat niciodată să gătească și nu știu nici acum să folosească un cuptor. Acum, că au ajuns la vârsta adultă și nu mai au banii părinților, nu știu cum să se susțină fără a avea mâncarea pregătită pentru ei.
8. Participarea la activități extracurriculare
Nici eu, nici surorile mele nu eram sportive, dar mama ne-a obligat să practicăm un sport în fiecare an. Nu conta cât de bine jucam, ci doar că trebuia să participăm la o activitate extracurriculară. Aceste activități ajută copiii să facă mișcare după școală.
9. Restricții pe rețelele sociale
Rețelele sociale pot avea un efect negativ asupra încrederii de sine a unui copil. Aceștia pot compara distracția altora cu ceea ce trăiesc ei și pot deveni invidioși. De asemenea, pot simți nesiguranță din cauza numărului mai mic de prieteni, chiar dacă nu este adevărat.
