Croația își prezintă echipa pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2026, cu Luka Modrić la a cincea participare
Selecționerul Zlatko Dalić a făcut public lotul echipei naționale a Croației pentru Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Mexic și Canada, între 11 iunie și 19 iulie.
Cel mai bun rezultat obținut de Croația la un campionat mondial este locul secund, realizat în 2018, când a ajuns în finală, fiind învinsă de Franța cu 4-2. De asemenea, naționala a ocupat locul 3 în edițiile din 1998 și 2022.
În echipa antrenată de Dalić, în vârstă de 59 de ani, îl găsim pe Luka Modrić, mijlocașul de 40 de ani de la AC Milan, care va participa pentru a cincea oară la un turneu mondial, după cele din 2006, 2014, 2018 și 2022.
Lotul Croației pentru acest turneu final cuprinde atât tineri fotbaliști, precum mijlocașul Petar Sucic (22 de ani / Inter) și fundașul Joško Gvardiol (24 de ani / Manchester City), cât și jucători cu experiență, printre care Luka Modrić, Ivan Perišić (37 de ani / PSV) și Andrej Kramarić (34 de ani / Hoffenheim).
Croația a fost repartizată în Grupa L a Cupei Mondiale 2026, unde va înfrunta Anglia pe 17 iunie, Panama pe 24 iunie și Ghana pe 28 iunie.
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana.
Lotul Croației pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2026:
PORTARI: Dominik Livaković (Dinamo Zagreb), Dominik Kotarski (Copenhagen), Ivor Pandur (Hull City)
FUNDAȘI: Joško Gvardiol (Manchester City), Duje Caleta-Car (Real Sociedad), Josip Sutalo (Ajax), Josip Stanišić (Bayern München), Marin Pongračić (Fiorentina), Martin Erlić (Midtjylland), Kristijan Jakic (Augsburg), Luka Vuskovic (Hamburger SV)
MIJLOCAȘI: Luka Modrić (AC Milan), Mateo Kovačić (Manchester City), Mario Pašalić (Atalanta), Nikola Vlašić (Torino), Luka Sucic (Real Sociedad), Martin Baturina (Como), Petar Sucic (Inter), Nikola Moro (Bologna), Toni Fruk (Rijeka)
ATACANȚI: Ivan Perišić (PSV Eindhoven), Andrej Kramarić (Hoffenheim), Ante Budimir (Osasuna), Marco Pašalić (Orlando City), Petar Musa (FC Dallas), Igor Matanović (Freiburg).
