CFR SA impune restricții de viteză din cauza căldurii extreme

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

CFR SA impune restricții de viteză din cauza căldurii extreme

CFR SA a anunțat că, în zilele următoare, va implementa limitări de viteză ca urmare a temperaturilor ridicate prognozate.

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a informat că, în perioada de vineri până luni, se vor aplica măsuri preventive pentru a asigura siguranța circulației feroviare, în conformitate cu avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie.

„În funcție de valorile temperaturilor înregistrate la nivelul infrastructurii feroviare și de situația constatată în teren, CFR S.A. poate dispune introducerea limitărilor temporare de viteză pe anumite secții de circulație”, a precizat compania. Aceste măsuri au un caracter preventiv și sunt implementate de personalul de specialitate, conform reglementărilor feroviare, pentru a proteja infrastructura și a asigura desfășurarea circulației în condiții de siguranță.

În acest interval, echipele sucursalelor regionale de cale ferată vor monitoriza constant zonele afectate de temperaturile ridicate și vor efectua verificări la linie, terasamente, aparate de cale, poduri, podețe, instalații de electrificare, semnalizare și telecomunicații.

Conform meteorologilor, valul de căldură va continua să se extindă în întreaga țară și va fi tot mai intens, cu avertizări de Cod galben, Cod portocaliu și Cod roșu de caniculă, în condițiile în care temperaturile vor putea atinge 40 de grade.

Distribuie acest articol