Bogdan Ivan discută la Washington despre finanțarea proiectelor energetice ale României
Ministrul Energiei Bogdan Ivan a anunțat, luni, că a făcut progrese în discuțiile purtate la Washington cu reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, pentru atragerea de finanțare pentru proiecte energetice strategice ale României și consolidarea cooperării cu partea americană în domenii-cheie, inclusiv energia nucleară.
El a precizat că dialogul a continuat după întâlnirea avută cu reprezentanții Băncii Mondiale. „După întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale la Washington, D.C., am continuat discuțiile despre finanțarea proiectelor energetice strategice, alături de John Jovanovic, președintele Export-Import Bank of the United States”, a transmis Bogdan Ivan, luni, pe Facebook.
Oficialul român a subliniat contextul regional dificil și necesitatea unor investiții majore în sectorul energetic. „Într-un context regional complicat, cu presiune pe competitivitate, pe costurile energiei și pe securitatea aprovizionării, avem nevoie de proiecte mari care să intre în execuție cu finanțare solidă, predictibilă și adaptată dimensiunii lor”, a precizat ministrul Energiei.
Bogdan Ivan a mai arătat că România urmărește extinderea cooperării cu partea americană în domenii-cheie, inclusiv energia nucleară. „Am pus pe masă extinderea cooperării pe proiectele unde EXIM are relevanță directă, în special în zona nucleară, dar și pe alte investiții strategice unde componenta americană poate aduce finanțare, tehnologie și capacitate de execuție”, a mai scris acesta.
Ministrul Energiei a subliniat că România urmărește parteneriate financiare concrete, nu doar acorduri generale. „România nu caută formule generale, ci parteneriate financiare aplicate, care să transforme proiectele strategice în investiții realizabile, cu efect direct în economie, în lanțurile industriale și în siguranța sistemului energetic”, a concluzionat Bogdan Ivan.
La discuțiile de la Washington au participat și ministrul Finanțelor Alexandru Nazare și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru.
