Antrenorul dorit de Raúl Rusescu la Dinamo poate duce echipa la un nou nivel
Fostul atacant al FCSB este convins că Željko Kopic este omul potrivit pentru a duce Dinamo la un alt nivel.
Deși „câinii” au fost eliminați de Universitatea Craiova (1-1, 1-4 d.l.d.), Rusescu a fost impresionat de modul în care croatul a gestionat partida. Schimbarea tactică făcută la pauză, când Kopic a trecut la un sistem cu trei fundași centrali, a fost momentul care l-a convins definitiv.
„Dinamo este inferioară valoric [Craiovei] individual, ca grup, cât și numeric, dar, în același timp, Kopic mi-a demonstrat aseară că este antrenorul care o poate duce pe Dinamo la următorul nivel. Dar pentru asta trebuie să continue și are nevoie de ajutor din partea conducerii. Până aseară, nu credeam că el este antrenorul care o poate duce pe Dinamo la următorul nivel. A fost antrenorul perfect până în momentul ăsta, să o ducă din groapă la un nivel bun. Prin ce a făcut Kopic aseară, la pauză, și asta după două schimbări forțate în prima repriză, mi-a demonstrat că este un antrenor cu acte în regulă, care merită să rămână la Dinamo și să fie ajutat de conducerea lui Dinamo să ducă echipa la nivelul următor”, a spus Rusescu la GSP.
Deși are contract până în 2028, viitorul lui Kopic nu este complet sigur. În culise există interes din străinătate, iar o ofertă importantă ar putea schimba situația. Până atunci, Dinamo rămâne concentrată pe finalul sezonului, unde obiectivul este clar: calificarea în cupele europene. „Câinii” mai au partide de disputat cu Rapid, Universitatea Craiova, FC Argeș, CFR Cluj și „U” Cluj.
