Dimineața aceea de marți, Anca s-a trezit cu un plan simplu: să scape de testul de matematică. Cu termometrul șiret încălzit pe calorifer, a reușit să convingă mama că are febră mare și dureri de cap. Mama, îngrijorată, i-a mângâiat fruntea și a plecat la serviciu, lăsând-o acasă să se odihnească.
De îndată ce ușa s-a închis, Anca a sărit din pat triumfătoare. A ascuns termometrul, și-a pregătit gustări și s-a instalat confortabil pe canapea cu serialele ei preferate. Ziua părea perfectă – liniște, libertate și niciun test de matematică.
Dar pe la prânz, un zgomot metalic în broască a îngheț-o pe loc. Cineva deschidea ușa de la intrare. Cu inima bătând nebunește, Anca a oprit televizorul și s-a strecorat spre hol.
Pe prag stătea mătușa Rodica – sora tatălui ei biologic, de care mama era divorțată de ani buni. O femeie aspră, cu un zâmbet rece pe care Anca nu-l suportase niciodată. Dar acum mătușa părea diferită: agitată, privind în jur cu ochii înguști, ca un hoț.
„De unde are ea cheile?” se întreba Anca, ascunsă în spatele ușii de la cameră.
Mătușa verifica rapid camerele, apoi s-a oprit la cuierul din hol. A luat paltonul mamei și, cu o mișcare rapidă, aproape febrilă, a vârât ceva într-un buzunar interior. Apoi a scos telefonul:
— Da, sunt eu. Am terminat. Puteți veni seara cu polițiștii, exact cum am stabilit. Plec acum… Da, da, în sfârșit scăpăm de ea. Proasta aia nu va pricepe nimic până va fi prea târziu.
Anca simți cum i se face rău. Vorbea despre mama ei. Pregăteau ceva înfiorător.
După ce mătușa a plecat, Anca a alergat la palton cu mâinile tremurânde. Din buzunar a scos o punguță sigilată, conținând un praf alb suspect. Nu știa exact ce era, dar înțelesese perfect planul: mătușa și tatăl ei biologic voiau s-o facă pe mama să pară vinovată de ceva teribil. Când poliția va găsi punga, mama ar putea fi arestată, iar ea – luată de serviciile sociale.
Nu avea timp să se gândească. A înfipt punga în buzunar, a ieșit în fugă din apartament și a aruncat-o într-un container de gunoi, la două străzi distanță, înfundând-o sub alte gunoaie.
Seara, poliția a venit într-adevăr. Doi ofițeri în uniformă au intrat și au început percheziția metodică. Anca stătea lângă mama ei pe canapea, încercând să respire normal, în timp ce inima îi bătea atât de tare încât era sigură că toată lumea o aude.
Au căutat pretutindeni: prin dulapuri, prin sertare, prin paltonul mamei. Nimic.
După ce polițiștii au plecat vizibil deranjați, Anca a povestit totul: mătușa cu cheia misterioasă, telefonul, punga, planul lor diabolic.
Mama a rămas multă vreme tăcută, cu ochii în pământ. Apoi și-a îmbrățișat fiica atât de strâns încât aproape îi tăia respirația.
— Dacă nu chiuleai astăzi de la școală… șopti mama cu vocea înecată. Ai salvat totul, draga mea.
A doua zi, mama a depus oficial plângere la poliție împotriva mătușii Rodica și a fostului soț, pentru tentativă de înscenare a unei infracțiuni și violare de domiciliu. Cheia furase-o mătușa cu luni în urmă, dintr-o geantă lăsată o clipă nesupravegheat.
Iar Anca? A învățat două lecții importante în acea zi: că uneori chiulitul poate salva pe cineva, dar și că adevărul spus la timp valorează mai mult decât orice minciună – chiar și una cu termometru încălzit pe calorifer.
