CM 2026: Didier Deschamps, despre eliminarea Franței la Cupa Mondială: „Jucătorii sunt devastați”
Selecționerul echipei naționale a Franței, Didier Deschamps, a exprimat o profundă dezamăgire marți, după ce echipa sa a fost învinsă cu 2-0 de Spania în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din 2026. Jucătorii săi au fost „devastați”, conform spuselor sale, citate de AFP.
Deschamps a declarat că „Dezamăgirea este reală, jucătorii erau devastați în vestiar, pentru că sunt un grup de competitori. Dar nu trebuie să ignorăm tot ce s-a făcut bine. Împărtășesc sentimentele jucătorilor, am avut aceeași ambiție și dorință. Am avut ocazia. Suntem foarte mândri de ceea ce am realizat în condiții dificile. Trebuie să acceptăm înfrângerea și victoria Spaniei. Acesta este cel mai înalt nivel”.
Selecționerul a subliniat forța echipei adverse, afirmând: „Spania este foarte puternică. Ne-au citit foarte bine jocul. Nu am reușit să găsim soluțiile. Dacă nu am arătat flerul ofensiv și calitatea tehnică de până acum, este vina noastră. Trebuie să recunoaștem și meritele adversarului.” El a adăugat că „Trebuia să fim la cel mai înalt nivel, iar echipa Franței nu a reușit acest lucru în această seară”.
Deschamps a menționat „erorile tehnice” din jocul elevilor săi, spunând că aceștia au fost „cu puțin sub medie” și a făcut o observație asupra arbitrajului: „Nu vreau să par un plângăcios. Dar vreau să vă pun o întrebare. A fost arbitrul de astăzi la înălțimea sarcinii de a arbitra o semifinală a Cupei Mondiale? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți”.
Acesta va conduce echipa Franței pentru ultima dată sâmbătă, în meciul pentru locul trei, după 14 ani în care a fost la conducerea naționalei. Totodată, el și-a exprimat mândria pentru parcursul său: „A fost 2018 (câștigarea Cupei Mondiale) și finala din 2022. Am menținut echipa Franței la un nivel foarte înalt. Așa este. Nu este un moment fericit în seara asta, dar trebuie să acceptăm rezultatul meciului.”
Selecționata Spaniei a avansat în finala Cupei Mondiale 2026, după victoria cu 2-0 (1-0) împotriva Franței, pe Dallas Stadium. Mikel Oyarzabal (22 – penalty) și Pedro Porro (58) au marcat pentru Spania, care va disputa a doua sa finală mondială, având precedentul titlu obținut în 2010, în Africa de Sud. Finala va avea loc pe 19 iulie în New Jersey, iar Franța va juca împotriva învinsului, în finala mică.
