Sorana Cîrstea, eliminată în turul trei la Wimbledon, după o minge de meci ratată

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Sorana Cîrstea, eliminată în turul trei la Wimbledon, după o minge de meci ratată

Jucătoarea română Sorana Cîrstea a suferit o înfrângere în runda a treia a turneului de la Wimbledon, fiind învinsă de cehoaica Linda Noskova cu 2-6, 6-3, 7-6 (11/9), în urma unui meci disputat sâmbătă.

În vârstă de 36 de ani și clasată pe locul 18 WTA, Cîrstea, cap de serie numărul 17, a cedat după două ore și 16 minute de joc. Deși a reușit să execute 12 ași, românca a ratat o minge de meci la 5-4 în setul decisiv și a condus cu 7-5 în super tiebreak, dar a pierdut cu 9-11.

În confruntările directe, Cîrstea și Noskova se află acum la egalitate, 3-3. Românca a obținut toate cele trei victorii în acest an (la Dubai, Miami și Roma), având o înfrângere la Indian Wells, iar cehoaica a câștigat și prima întâlnire din 2024, desfășurată la Brisbane.

În urma acestui meci, Cîrstea va primi un cec în valoare de 185.000 de lire sterline și 130 de puncte WTA. La final, ea a declarat că această înfrângere este una dintre cele mai dureroase din cariera sa: „O înfrângere care mă doare. Meciurile acestea dor mult mai mult decât cele pierdute cu 6-2, 6-2. Mai ales că am avut minge de meci și am simțit că am avut foarte multe șanse și cumva nu s-au legat lucrurile. Am încercat tot ce am putut astăzi (sâmbătă – n.r.), am luptat cu tot ce-am avut. Din nou, uneori tenisul poate nu e corect. Pierzi anumite meciuri, pe care poate ai merita să le câștigi, și uneori câștigi când n-ai merita să o faci.”

Distribuie acest articol