Cum să obții despăgubiri pentru mașina avariată în urma unei furtuni
La câteva zile după furtuna puternică care a afectat Bucureștiul, mulți șoferi caută răspunsuri cu privire la cine le va acoperi pagubele cauzate de copacii căzuți. În funcție de zona în care a avut loc incidentul și de tipul de asigurare de care dispun, proprietarii mașinilor avariate au posibilitatea de a solicita despăgubiri de la autoritățile locale, de la asigurători sau, în anumite cazuri, doar prin intermediul instanței.
Marius Constantinescu, director de daune și broker de asigurări, a detaliat, într-o intervenție la Digi24, pașii necesari pe care șoferii trebuie să îi urmeze pentru a-și recupera prejudiciile. Procedura variază în funcție de sector. Astfel, în sectoarele 1, 3 și 6 ale Capitalei, despăgubirile se pot obține exclusiv în instanță, după o decizie finală. În schimb, în sectoarele 2, 4 și 5, șoferii pot depune un dosar de despăgubire direct la primărie. În sectorul 2, termenul pentru această depunere este de 72 de ore de la producerea incidentului, în timp ce în sectoarele 4 și 5, acest termen se extinde la 15 zile.
Dosarul de despăgubire trebuie să conțină următoarele documente: o cerere de despăgubire, o declarație pe propria răspundere, actele proprietarului și ale autoturismului, un deviz de reparație realizat de un service autorizat, precum și o declarație referitoare la existența sau inexistența unei polițe CASCO. După depunerea acestuia, o comisie a autorității locale va analiza dosarul și va decide dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea despăgubirii.
Constantinescu a subliniat că există o distincție între ajutoarele acordate de stat și despăgubirile propriu-zise. „Primăriile nu au obligația legală de a despăgubi automat persoanele afectate de viituri. Ele pot centraliza pagubele și pot solicita ajutoare de la Guvern. Totuși, aceste măsuri nu acoperă întotdeauna întreaga valoare a prejudiciului. Primăria va plăti doar dacă se dovedește că a avut o culpă, cum ar fi neîntreținerea canalizării sau a rigolelor”, a explicat acesta.
În cazul șoferilor care dispun de o poliță CASCO, procesul de obținere a despăgubirii este mai simplu. Proprietarii trebuie să anunțe dauna, să strângă documentele necesare de la autorități și să se adreseze asigurătorului. „Legat de asigurările de tip CASCO, lucrurile sunt mult mai simple. Avizezi dauna, strângi documentele, ai o constatare de la ISU sau de la Poliție și cu acestea mergi către asigurător”, a adăugat Constantinescu. Este important de menționat că, în cazul asigurărilor CASCO, societățile de asigurări pot solicita regres și se pot îndrepta împotriva celor responsabili pentru producerea evenimentului.
În ceea ce privește șoferii care nu au o poliță CASCO, primul pas este de a anunța autoritățile și de a documenta cât mai bine incidentul. „Pasul numărul unu este obligația legală a fiecărui șofer să avizeze evenimentul la Poliția Rutieră. De acolo, se primește o autorizație de reparație, iar șoferul trimite un set de poze către autoritatea competentă. În funcție de răspunsul primit, se poate decide dacă se va merge în instanță sau nu”, a explicat specialistul. De asemenea, este necesar să se verifice dacă au apărut alte daune în urma incidentului.
În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere amiabilă cu autoritatea locală sau cu persoana responsabilă de pagube, proprietarii pot apela la instanță. „Dacă un copac cade din curtea unui vecin pe mașina mea, pot încerca mai întâi o înțelegere amiabilă, iar ulterior pot merge în instanță. Soluționarea poate dura între doi și trei ani, însă aceasta este ultima opțiune pentru a recupera prejudiciul”, a adăugat Constantinescu. Totuși, șoferii nu trebuie să aștepte finalizarea procesului pentru a-și repara mașina. „În momentul în care ai autorizație de reparație de la Poliție, poți repara mașina și păstrezi fotografii cu autoturismul avariat, fotografii cu autoturismul reparat, factura, devizul și pozele din service”, a concluzionat acesta.
