Animalele de companie, vulnerabile la caniculă: cum recunoaștem semnele insolației la câini
Căldura extremă nu afectează doar oamenii, ci și animalele de companie, care sunt printre cele mai vulnerabile în această perioadă, a avertizat specialiștii.
Plimbările la ore nepotrivite, lipsa de apă sau lăsarea animalelor în mașină pot pune viața acestora în pericol. Medicii veterinari subliniază că semnele insolației includ gâfâitul excesiv, salivarea abundentă, slăbiciunea sau lipsa de reacție. În zilele foarte călduroase, este recomandat ca plimbările cu animalele de companie să se facă doar dimineața devreme sau seara, când temperaturile sunt mai scăzute.
Un proprietar de câine a declarat: „Îl aduc, dacă ați observat, doar prin iarbă, ca să nu-i ardă pernuțele la picioruțe și mai am puțin și ajung acasă. Eu mai mult îl țin acasă. Acum nu-l scot la soare, nu-l expun.” Un alt stăpân a adăugat: „Încercăm să-l ținem la umbră cât se poate. Îl scoatem dimineața și seara la plimbare, la amiază mult mai puțin decât de obicei. Testez cu mâna asfaltul, vedem… Dacă frige, încercăm să nu-l ținem pe-acolo. Obosește foarte rapid și trebuie să ne facem plimbările foarte rapid, altfel nu poate!”
Medicii veterinari avertizează că animalele se pot deshidrata rapid, iar temperatura corpului le poate crește semnificativ. Aceasta poate duce la probleme serioase, cum ar fi leșinul sau, cel mai frecvent, arsurile pernițelor. Câinii transpiră prin pernițe, iar contactul cu asfaltul încins poate provoca arsuri. În cazul în care proprietarii observă răni sau bubițe, este recomandat să spele zona afectată cu apă rece sau să folosească o cremă specială pentru protecție, a explicat medicul veterinar Anamaria Bercean.
În Cluj-Napoca, autoritățile au amenajat puncte de hidratare pentru animale de companie. Viceprimarul municipiului, Dan Tarcea, a declarat: „Cele 105 cișmele pe care le avem în Cluj au și boluri pentru animale și mai avem trei puncte de hidratare amplasate în cele mai aglomerate zone ale orașului, unde facem hidratarea persoanelor, dar și a animalelor de companie, dacă cineva solicită acest lucru. Încă 310 farmacii sunt incluse în acest sistem, astfel încât sunt peste 415 puncte de hidratare la nivelul municipiului Cluj-Napoca.”
De asemenea, deplasarea cu autoturismul poate fi periculoasă pentru animale. Polițiștii reamintesc proprietarilor să nu lase animalele singure în mașină, nici măcar pentru câteva minute. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu o amendă de la 3.000 la 12.000 de lei, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Andreea Răchită.
Rasele de câini cu botul scurt sau blana deasă sunt cele mai expuse riscurilor în condiții de căldură extremă, acestea putându-se deshidrata în doar câteva minute.
