Părinții nu apreciază această obișnuință, dar studiile sugerează că ar putea indica un bebeluș genial
În calitate de mamă a unei fetițe de 3 ani, mă confrunt tot mai des cu realitatea alarmantă, dar adorabilă, a minciunilor timpurii în copilărie.
Cu câteva luni în urmă, soțul meu a venit râzând la mine. El se juca cu fiica noastră, iar ea dorea o gustare. Știind că el o va întreba ce aș spune eu, s-a uitat la el direct în ochi și a spus: „Mama a spus că da.” Apoi, a făcut o pauză, a înclinat ușor capul și a spus foarte serios: „Dar nu o întreba!” De atunci, minciunile au continuat să curgă. De la negarea faptului că mânca pastă de dinți din tub („Nu te uita, mama!”) până la a-mi spune că un băiat din clasa ei a lovit-o („A fost Fernando, mama,” în care am crezut până când învățătoarea mi-a spus că Fernando s-a mutat cu două luni în urmă și întreaga clasă îl învinuiește pentru tot ce e rău), minciunile ei sunt din abundență.
Pe lângă faptul că vreau să râd cu voce tare și să-mi trag părul, aceste experiențe recente m-au făcut să mă întreb: Este normal ca copiii mici să mintă? Sau ar trebui să fiu foarte îngrijorată?
Conform psihologiei, copiii care mint sunt de fapt foarte inteligenți. Potrivit cercetărilor realizate de Dr. Kang Lee, profesor distins de psihologie aplicată și dezvoltare umană la Universitatea din Toronto, copiii încep să mintă încă de la vârsta de doi ani. Aproximativ 30% dintre copii mint până la vârsta de doi ani. La vârsta de trei ani, aproximativ jumătate dintre copii mint. Și la patru ani, un procent uimitor de 80% mint.
Se pare că minciuna este foarte comună în rândul copiilor mici. Faptul că minciuna este, să spunem, o parte normală a dezvoltării copilului este greu de acceptat pentru mine. Ca psiholog, care consideră că onestitatea este esențială pentru o împlinire pe termen lung în viața adulților, este minciuna sănătoasă?
Se pare că răspunsul este da, există motive să credem că minciuna la copiii mici este normală, sănătoasă și indicativă pentru o funcționare psihologică pozitivă. Conform cercetărilor Dr. Lee, există două abilități esențiale pe care un copil trebuie să le posede pentru a minți:
1. Trebuie să aibă ceea ce el numește abilitate de a citi mințile. Aceasta înseamnă că un copil trebuie să înțeleagă că mintea sa este separată de mintea altcuiva — că ceea ce știe el este diferit de ceea ce știe altcineva. Cu alte cuvinte, „Știu că tu nu știi ce știu eu.”
2. Trebuie să aibă autocontrol: abilitatea de a-și controla vorbirea, expresiile faciale și limbajul corpului. Altfel, minciuna nu va fi credibilă. Cercetările sugerează că copiii care sunt mai buni la citirea minților și la autocontrol spun minciuni mai sofisticate de la o vârstă mai fragedă. Așadar, se pare că minciuna este asociată cu unele atribute foarte pozitive, inclusiv inteligența și creativitatea.
Copiii nu se nasc cu o busolă morală: ei învață explorând și primind feedback din mediu. Copiii sunt motivați de principiul plăcerii încă de la o vârstă fragedă: să obțină mai mult din ceea ce doresc și mai puțin din ceea ce nu doresc. Prin urmare, cele mai multe minciuni pe care le spun copiii mici sunt pentru a evita consecințele neplăcute (cum ar fi pedeapsa pentru spargerea unui vas sau lovirea unui prieten) sau pentru a obține ceva pozitiv (cum ar fi atenția, o mâncare preferată sau laudele).
Minciuna în copilăria timpurie este, de asemenea, complexă, deoarece, după cum explică psihiatru infantil Dr. Michael Brody, „Copiii foarte mici nu știu diferența dintre adevăr și ficțiune.” De la a se pretinde că este un dragon care scuipă foc până la a purta constant o coroană și a afirma că este o prințesă, copilăria este o perioadă a imaginației, fanteziei și explorării. Acestea sunt caracteristici sănătoase ale dezvoltării timpurii și adaugă la bucuria de a fi copil. Astfel, înțelegerea adevărului din ficțiune este o scară alunecoasă pentru majoritatea copiilor mici, iar a trăi în „realitate” este mult mai puțin distractiv.
Adevărul este că, până la vârsta de patru ani, majoritatea copiilor mint. Deși minciuna nu este ceva ce majoritatea dintre noi dorește să încurajeze la copiii lor, este util să ne amintim că minciuna este o parte normală a dezvoltării psihologice a unui copil. Și, la această vârstă, minciuna este asociată cu mai multe atribute pozitive (inclusiv inteligența, creativitatea și individuația). Deși nu dorim să încurajăm minciuna deschisă la copiii noștri (mai ales pe măsură ce cresc), există motive să ne bucurăm de minciunile copiilor noștri când sunt foarte mici.
