ANPC propune reglementarea livrării de hrană prin cursuri de igienă alimentară

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

ANPC propune reglementarea livrării de hrană prin cursuri de igienă alimentară

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) își continuă eforturile pentru a introduce ocupația de „livrator de hrană” în Clasificarea Ocupațiilor din România, considerând-o distinctă de cea de „curier”.

Livratorii de hrană ar urma să participe la un curs de igienă alimentară și să respecte standarde menite să prevină contaminarea produselor și să asigure condiții adecvate de transport.

Într-un comunicat de presă, ANPC a subliniat că acest demers vizează reglementarea și recunoașterea corectă a activităților ce au un impact direct asupra siguranței consumatorilor. Autoritatea a transmis documentația necesară pentru a putea include ocupația de „livrator de hrană” în Clasificarea Ocupațiilor din România, colaborând îndeaproape cu instituția responsabilă de actualizarea COR.

„ANPC consideră necesară recunoașterea distinctă a acestei ocupații, având în vedere specificul activităților desfășurate și responsabilitățile asociate transportului și livrării produselor alimentare destinate consumului uman. Spre deosebire de ocupația de «curier», ocupația de «livrator de hrană» are ca obiect principal transportul și livrarea produselor alimentare, inclusiv a celor perisabile, activitate care implică respectarea unor cerințe specifice privind: curs de igienă alimentară; prevenirea contaminării produselor; menținerea condițiilor adecvate de transport”, a precizat ANPC.

Prin această inițiativă, ANPC își propune să întărească cadrul de reglementare pentru livrarea alimentelor și să crească responsabilitatea operatorilor din acest sector.

Distribuie acest articol