Sora lui Cristiano Ronaldo are o reacție surprinzătoare la adresa naționalei fratelui său

Moderator
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Sora lui Cristiano Ronaldo reacționează la performanța naționalei

Naționala Portugaliei, din care face parte Cristiano Ronaldo, a înregistrat o remiză dezamăgitoare cu Congo, scor 1-1, iar prestația cvintuplului câștigător al Balonului de Aur a fost considerată sub așteptări.

Katia Aveiro, sora lui Cristiano Ronaldo, a surprins prin reacția sa față de evoluția echipei antrenate de Roberto Martinez. De obicei, ea își apără fratele, însă de data aceasta a decis să critice și ea naționala. Portughezii au fost extrem de nemulțumiți de jocul echipei, iar Cristiano Ronaldo și Bruno Fernandes au fost printre cei mai criticați jucători.

Katia Aveiro a scris pe rețelele sociale: „În mod ciudat, au uitat cum să paseze, cum să recupereze și cum să se lanseze pe contraatac, iar jocul a ajuns să fie doar despre pase înapoi la mijlocul terenului… O Cupă Mondială ciudată. Foarte ciudată.” Totuși, la finalul mesajului, a adăugat o notă de optimism: „Un început slab, un final cu succes.”

Ulterior, Katia a revenit cu un mesaj în care a încurajat pozitivitatea și încrederea, afirmând: „Să gândim pozitiv. Au greșit, nu au fost echipa pe care ne doream să o vedem. Nimeni nu a jucat bine, după părerea mea.”

Distribuie acest articol