Gara Costinești-Tăbăra rămâne închisă din cauza lucrărilor întârziate. Ce soluții au turiștii

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Gara Costinești-Tăbăra rămâne închisă din cauza lucrărilor întârziate. Ce soluții au turiștii

Sezonul estival a început, dar lucrările de reabilitare a gării Costinești-Tăbăra nu sunt finalizate. Turiștii care ajung în Stațiunea Tineretului trebuie să parcurgă pe jos aproximativ trei kilometri până la destinația dorită.

„E un disconfort”, afirmă cei care au experimentat deja drumul pe jos. Autoritățile estimează că lucrările vor fi terminate până la sfârșitul verii. Aceste lucrări, în valoare de 14 milioane de lei, au început mai târziu decât era planificat, pentru a nu perturba sezonul turistic anterior. Însă, amânarea deciziei îi afectează acum pe turiști. „Deși sezonul estival a început, iată că lucrările de reabilitare a Gării Costinești nu sunt încheiate. Cert este că, în acest moment, trenurile nu opresc aici, ci doi-trei kilometri mai jos, în stația Costinești Sat”, relatează jurnalista Digi24, Iulia Stanciu.

Pe lângă întârzieri, au existat și probleme legate de vreme, cum ar fi ploi și ninsori care au împiedicat lucrările de infrastructură și turnarea betonului, ceea ce a dus la întârzieri suplimentare. O altă dificultate întâmpinată a fost descoperirea unui cablu de înaltă tensiune în timpul lucrărilor, care a necesitat o reproiectare, conform explicațiilor lui Cătălin Schipor, purtător de cuvânt CFR Infrastructură Constanța.

„Cam greu”, recunoaște o tânără. „Este un disconfort. Este mai greu de mers pe jos”, adaugă altcineva. „Asta este. E cald afară, e frumos. Am venit pe jos. Gara… e altceva acum, arată mai bine”, spune un tânăr.

Primarul din Costinești a solicitat urgentarea lucrărilor și a pus în circulație mai multe autobuze pentru a facilita transportul turiștilor. „Avem un operator local care are trei (n. red. autobuze), cu posibilitate și de al patrulea. Putem cere și mai multe. Știu că e un preț de 5 lei”, declară Dumitru Jeanu, primarul local.

Deși lucrările sunt programate să se finalizeze în august, reprezentanții CFR speră că acestea vor fi gata până la 1 iulie.

Distribuie acest articol