Românii aleg din ce în ce mai mult vacanțele la autorulotă, în mijlocul naturii
Peste o sută de pasionați ai naturii s-au reunit în acest weekend la Râșnov, participând la cel mai mare festival din Europa de Est dedicat campervan-urilor, autorulotelor și rulotelor.
Deși vacanțele cu autorulota nu sunt întotdeauna mai ieftine decât sejururile la hotel, atracția pentru experiența de a campa în mijlocul naturii crește constant. Închirierea unui campervan poate fi costisitoare, motiv pentru care mulți dintre cei interesați aleg să își transforme mașinile în autorulote. Aceasta reprezintă o investiție pe termen lung, oferind toate facilitățile unei camere de hotel, dar cu avantajul că poate fi amplasată oriunde în natură.
„Îți pui în camper apă caldă, îți pui duș, îți pui cam tot ce ai nevoie. Deții controlul! Nu te dă nimeni afară la ora 11:00, să eliberezi camera”, afirmă Alex, proprietarul unei autorulote. Cristian, alt pasionat, adaugă: „Eu am făcut toată conversia, 10 luni am lucrat. Plec împreună cu prietena mea, în timpul liber, în toate concediile dintr-un an. Este altfel față de hotel. Avem 14 țări (n. red. vizitate) până acum.”
Un alt participant la festival subliniază complexitatea acestui mod de vacanță: „Este un pic mai complex decât o vacanță normală, unde doar te urci în mașină și pleci. Trebuie un pic de pregătire.” O altă persoană menționează: „Multe dintre ele sunt aproape ca o cameră de hotel, depinde foarte mult de nivelul de dotare. E curat și veselie, deci super frumos!”
Festivalul a reunit zeci de familii, oferind și copiilor ocazia de a se distra la atelierele de crafting organizate în aer liber. O fetiță a declarat: „Mă joc, îmi fac prieteni noi. Acestea sunt brățări pentru fete și sunt mai multe coliere.” O altă fetiță a menționat: „Aici colorez modele ca să le vând. O să-mi cumpăr ceva.” Întrebată despre experiența de a dormi în rulotă, aceasta a răspuns: „E spațioasă un pic, dar mai bine e acasă!”
Acest stil de vacanță câștigă din ce în ce mai mulți adepți. Radu Tudoroiu, organizatorul festivalului de rulote din Brașov, a observat: „În România, pare că apar din ce în ce mai multe campinguri, ceea ce face acest turism alternativ să fie atrăgător și pentru vestici. Din ultimele cifre, suntem vreo 40.000 de rulote și autorulote și campere.”
Prețurile pentru locurile de camping variază între 80 și 200 de lei pe noapte, în funcție de facilitățile oferite.
