Un alt jucător părăsește Dinamo: „A venit momentul să îmi iau rămas bun”
După despărțirea de antrenorul Željko Kopic, Dinamo anunță și plecarea fundașului Valentin Țicu. La 25 de ani, Țicu a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după ce clubul a decis să nu activeze opțiunea de prelungire a contractului.
„A venit momentul să-mi iau rămas-bun de la Dinamo! Vreau să mulțumesc clubului, staff-ului, colegilor și tuturor celor ce au avut încredere în mine, cu atât mai mult că am ajuns aici după o accidentare, într-un moment dificil al carierei mele! Faptul că am avut șansa să îmbrac acest tricou va rămâne mereu special pentru mine!”, a scris Țicu.
Fundașul a continuat, subliniind: „După perioada dificilă, am muncit și mai mult pentru a reveni la cel mai bun nivel al meu și sunt convins că eram 100% pregătit să răsplătesc pe deplin încrederea acordată! Plec recunoscător pentru oamenii pe care i-am cunoscut și pentru tot ce am trăit! Dar fotbalul merge înainte, iar eu sunt pregătit și extra motivat pentru ce urmează. Vă mulțumesc pentru tot și vă doresc mult succes în continuare!”
Valentin Țicu a semnat cu Dinamo în iarna acestui an. A avut o perioadă lungă de absență, lipsind 555 de zile din cauza unei rupturi de ligament încrucișat și a unei leziuni de menisc la genunchiul stâng, însoțite de complicații medicale. În cele șase luni petrecute în Ștefan cel Mare, el a jucat în opt meciuri, acumulând 203 minute, fără a reuși să marcheze sau să ofere pase decisive.
