Tulburările psihice la pacienții cu cancer: Dr. Romina Cătuți explică impactul diagnosticului
Diagnosticul de cancer nu influențează doar starea fizică a pacientului, ci are un impact semnificativ asupra sănătății mentale. În afara tratamentelor medicale, mulți pacienți se confruntă cu stări de anxietate, depresie, insomnie sau senzația de pierdere a controlului asupra propriei vieți.
În cadrul unui interviu, dr. Romina Cătuți, specialist în psihiatrie, discută despre cele mai întâlnite tulburări psihice în rândul pacienților oncologici, efectele emoționale ale diagnosticului și semnele care indică necesitatea unei intervenții specializate.
CSID: Care sunt cele mai frecvente tulburări psihice întâlnite la pacienții oncologici?
Dr. Romina Cătuți: Cele mai frecvente sunt tulburările de adaptare, întâlnite la aproximativ o treime dintre pacienți, ca reacție disproporționată la stresul generat de boală. Apoi urmează tulburările depresive, care sunt de două-trei ori mai frecvente la pacienții oncologici decât în rândul populației generale, afectând între 15% și 25% dintre aceștia.
De asemenea, tulburările anxioase, cum ar fi anxietatea generalizată și atacurile de panică, sunt frecvente. Insomnia apare adesea, precedând sau însoțind depresia. Este important să menționăm și tulburările cognitive, cunoscute sub denumirea de „chemo brain”, iar unii pacienți pot experimenta episoade de delirium, care reprezintă o urgență medicală. Sindromul de demoralizare, ce se manifestă printr-o pierdere a sensului și a speranței, necesită de asemenea atenție clinică, chiar dacă nu este un diagnostic recunoscut în DSM-5.
CSID: Cum afectează psihicul momentul primirii unui diagnostic de cancer?
Dr. Romina Cătuți: Comunicatul diagnosticului este un șoc existențial. Pacienții descriu adesea o senzație de irealitate și amorțeală, urmate de anxietate intensă. Aceasta este o confruntare bruscă cu mortalitatea și o rupere de identitatea de „om sănătos”. În primele zile, pot apărea simptome ale unei reacții acute de stres, cum ar fi insomnie, hipervigilență, gânduri intruzive, plâns necontrolat sau detașare emoțională.
Primele trei luni sunt cele mai vulnerabile psihic. Pacientul trebuie să integreze diagnosticul și să ia decizii medicale complexe, în timp ce comunică vestea celor dragi. Este de menționat că acest proces nu urmează etapele clasice de negare, furie, negociere, depresie și acceptare; aceste etape pot apărea simultan, se pot repeta sau pot lipsi complet la unii pacienți.
CSID: Cum facem diferența între o reacție emoțională normală și o depresie sau anxietate care necesită ajutor de specialitate?
Dr. Romina Cătuți: Tristețea și frica sunt reacții firești la un diagnostic dificil. Diferența este dată de patru criterii principale: durata, intensitatea, impactul asupra funcționalității și prezența simptomelor de alertă. Vorbim de o problemă care necesită intervenție atunci când simptomele persistă mai mult de două săptămâni, când intensitatea lor este disproporționată față de context și când pacientul nu mai poate funcționa în viața zilnică.
CSID: Cât de mult influențează tratamentele oncologice sănătatea mintală a pacientului?
Dr. Romina Cătuți: Influența tratamentelor este semnificativă și adesea subestimată. Pacienții trebuie să fie informați despre posibilele efecte adverse și să fie îndrumați spre ajutor specializat. Chimioterapia poate provoca oboseală cronică, deficite cognitive, schimbări de dispoziție și uneori simptome depresive. Corticosteroizii, utilizați frecvent, pot induce euforie, iritabilitate și episoade depresive. Terapia hormonală și imunoterapia sunt asociate cu un risc crescut de depresie, iar radioterapia poate genera oboseală cumulativă, adesea confundată cu simptome depresive.
Intervențiile chirurgicale care afectează imaginea corporală, cum ar fi mastectomia sau colostomia, pot genera tulburări de imagine corporală și depresie. Evaluarea psihiatrică ar trebui să fie integrată în echipa oncologică din momentul diagnosticului, nu doar atunci când apare o criză.
CSID: Există pacienți care dezvoltă atacuri de panică sau simptome de stres post-traumatic după diagnostic?
Dr. Romina Cătuți: Da, și aceste cazuri sunt mai frecvente decât se consideră. Aproximativ unul din cinci pacienți dezvoltă simptome compatibile cu o tulburare de stres post-traumatic legată de boală. Gânduri intruzive, coșmaruri, evitarea spitalelor și hipervigilența sunt semnele caracteristice. Spre deosebire de PTSD-ul clasic, traumatismul este o amenințare prezentă: fiecare control sau analiză poate provoca retrăirea traumei inițiale. De asemenea, „scanxiety” se referă la anxietatea acută din zilele premergătoare investigațiilor imagistice, care poate duce la atacuri de panică reale.
CSID: Ce rol are familia în echilibrul emoțional al unui pacient oncologic?
Dr. Romina Cătuți: Familia, împreună cu relația cu echipa medicală, reprezintă un factor protector crucial. Suportul adecvat din partea familiei poate reduce simptomele depresive și anxioase și poate îmbunătăți calitatea vieții. Există, însă, capcane: „conspirația tăcerii” în care familia ascunde gravitatea bolii sau pacientul își ascunde temerile pentru a-i proteja pe ceilalți, generează izolare emoțională. Supraprotejarea poate infantiliza pacientul, iar ignorarea suferinței emoționale adaugă vinovăție asupra bolii.
CSID: Care sunt semnele că un pacient ar avea nevoie de sprijin psihiatric sau psihoterapie?
Dr. Romina Cătuți: Semnale clare ce indică necesitatea unei consultații de specialitate includ tristețea persistentă, pierderea interesului pentru activități și relații, insomnia severă sau somnul excesiv, modificări ale apetitului, gânduri de moarte sau sentimentul că boala este o pedeapsă. Anxietatea severă care afectează somnul și funcționarea zilnică, refuzul tratamentului din motive emoționale și izolarea socială sunt de asemenea motive de îngrijorare.
CSID: Ce îi ajută cel mai mult pe pacienți să își păstreze echilibrul psihic în timpul bolii?
Dr. Romina Cătuți: Nu există o rețetă universală, însă anumite elemente sunt frecvent întâlnite. Informarea este esențială; pacienții care înțeleg ce se petrece cu ei și care sunt implicați în deciziile terapeutice resimt mai puțin incertitudinea. Menținerea unei rutine și a activităților care oferă sens, cum ar fi munca și hobby-urile, este importantă. Suportul social adecvat, mișcarea fizică adaptată stadiului bolii și dimensiunea spirituală pot oferi un sens. Atunci când resursele personale nu mai sunt suficiente, accesul la un psihiatru sau psihoterapeut specializat în psiho-oncologie este esențial pentru o îngrijire optimă.
