Faleza pisicilor, atracția turistică a litoralului cu feline abandonate
La Mangalia, o inițiativă locală transformă pisicile abandonate în atracții turistice. Aceste feline au găsit adăpost pe Digul Pisicilor, o comunitate creată de un localnic, alături de alți iubitori de animale.
Felinele beneficiază de căsuțe dotate cu apă și hrană, iar vizitatorii sunt încântați să le observe. Turiștii care au aflat despre acest loc vin special pentru a le vedea, apreciind gestul comunității: „E un gest foarte frumos”, spun ei.
În prezent, faleza din Mangalia oferă un cămin pentru 40 de pisici abandonate. Inițiativa a fost demarată de Nicolae Petre, care a mobilizat alți localnici pentru a le asigura adăpost și hrană zilnic. „M-am gândit că trebuie să facem ceva, pentru că iarna, când vântul bate dinspre nord și mătură digul ăsta înghețat, multe dintre ele se ascund printre pietre și acolo își duc sfârșitul, fără să știe nimeni. Am început să adun niște căsuțe donate de oameni, apoi am făcut cerere de donație, a donat lumea pentru căsuțe”, povestește el.
Un alt localnic menționează că aduce de mâncare pisicilor de aproximativ 3-4 ani. „Vin aproape în fiecare dimineață aici. E o inițiativă extraordinar de bună!”, completează el. De asemenea, se alătură și o doamnă doctor, împreună cu o asistentă, care contribuie la hrănirea acestora.
Căsuțele pictate în alb și albastru au devenit un nou punct de atracție pentru turiștii care vizitează litoralul. Un turist a declarat: „Am văzut cuștile astea de pisici și am zis hai să le vedem. E frumos, e un gest foarte frumos.” Un alt vizitator a adăugat că, „din dragoste pentru animale, ar trebui în toată țara același lucru făcut.”
La doar câțiva kilometri distanță de dig, se află alte 50 de pisici, care au fost de asemenea sterilizate și primesc hrană zilnic de la localnici și turiști.
