O companie din Arad produce vagoane militare pentru NATO

Moderator
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O companie din Arad produce vagoane militare pentru NATO

Astra Vagoane Călători, din Arad, a obținut autorizația din partea Organizației Tratatului Nord-Atlantic pentru a fabrica vagoane de comandă militare.

- Advertisement -

Compania arădeană a încheiat un contract acum patru ani pentru livrarea a 14 vagoane militare, dintre care opt au fost deja livrate în primii doi ani, însă în ultimii doi ani, NATO nu a avut fonduri disponibile. În curând, va fi semnat un nou contract pentru garnituri destinate medicinei militare.

Valer Blidar, acționarul principal al fabricii, a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă organizate pentru a celebra finalizarea proiectului „Extinderea flotei de tramvaie eficiente energetic pentru Arad – 10 tramvaie”. El a declarat: „Suntem autorizați de NATO pentru fabricarea de vagoane de comandă. Am livrat în ultimii trei ani câteva bucăți, încă mai sunt de livrat, dar nu au avut finanțare. Acum se pare că finanțarea există și, în mod cert, vom avea de fabricat câteva vagoane militare pentru NATO. Din contractul pe care l-am avut încheiat mai avem doar șase de fabricat, dar vor să mai facem alte 20 de vagoane militare, medicale, adică pentru medicina militară.”

- Advertisement -
Distribuie acest articol