Sistem anti-dronă în Portul Constanța: preluarea controlului aparatului de zbor pentru securitate
Un sistem anti-dronă a fost introdus în Portul Constanța, acesta permițând localizarea aeronavei și poziției pilotului, dar și preluarea controlată a dronei și redirecționarea acesteia către o zonă sigură.
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APMC) a anunțat, miercuri, că va implementa sistemul în toate porturile pe care le administrează. Reprezentanții APMC au detaliat că, la începutul acestei săptămâni, în perimetrul terminalului de pasageri al Portului Constanța a fost reperată o dronă neidentificată. Aceasta aparținea unor cetățeni străini, membri ai echipajului unei nave de croazieră. Autoritățile au analizat materialul video realizat, stabilind că acesta avea caracter exclusiv turistic, fără a identifica imagini cu obiective militare sau alte zone sensibile din punct de vedere al securității.
Comandantul navei a informat întregul echipaj și pasagerii cu privire la interdicția utilizării dronelor fără autorizare în perimetrul portuar Constanța. Ulterior, Poliția de Frontieră și Forțele Navale Române au fost informate oficial. Drona a fost observată datorită sistemului anti-dronă de generație nouă instalat în Portul Constanța. „Soluția desfășurată este bazată pe RF cyber-takeover – o abordare noncinetică, nondistructivă, care, spre deosebire de metodele clasice de bruiaj total al spectrului, permite preluarea controlului asupra dronei neautorizate și aducerea acesteia la sol într-o zonă sigură predefinită, fără afectarea comunicațiilor legitime din zona portuară”, au anunțat reprezentanții APMC.
Ei au precizat că, pentru componenta de bruiaj, procesul de autorizare la ANCOM este în desfășurare. Activarea acestei capabilități se va realiza ulterior obținerii avizelor pentru emisii intenționate de radiofrecvență. „Decizia de a opta pentru o tehnologie centrată pe preluarea controlului, și nu pe bruiaj ca mecanism primar, a fost determinată de specificul mediului portuar – zonă densă de comunicații operaționale, unde un bruiaj nediscriminat ar afecta activități legitime și siguranța navigației”, a mai adăugat sursa citată.
CN APMC a menționat că acest sistem urmează să fie extins în toate porturile pe care le administrează. „Portul Constanța este cel mai mare port la Marea Neagră și un nod logistic strategic pentru tranzitul european est-vest, inclusiv pentru fluxurile de mobilitate militară aliată. În acest context, protecția spațiului aerian de joasă altitudine din perimetrul portuar este o componentă esențială a planului de securitate al CN APM SA Constanța. Sistemul este integrat în arhitectura de securitate a portului și este operat de echipele tehnice proprii, cu suport de mentenanță asigurat prin contract dedicat”, au concluzionat reprezentanții APMC.
