Lucrările de la Neptun Deep progresează pe șantierul proiectului major

Moderator
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Lucrările de la Neptun Deep progresează pe șantierul proiectului major

Digi24 prezintă imagini de pe șantierul proiectului Neptun Deep, unde urmează ca, de anul viitor, să ajungă gazele extrase din Marea Neagră.

- Advertisement -

Acum se lucrează intens la conectarea zăcământului de gaze din larg la sistemul național de transport printr-un microtunel. Zăcământul din Neptun Deep este estimat la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze, de 10 ori mai mare decât consumul anual al României. Proiectul ar putea completa necesarul de gaze consumate de români și ar putea duce la facturi mai mici pentru consumatori.

În contextul economic internațional actual, independența energetică este vitală pentru România. Neptun Deep este cel mai mare zăcământ offshore din Uniunea Europeană și ar urma să fie finalizat anul viitor.

Cristian Hubati, membru al Directoratului unei companii petroliere: „Intră în faza în care tot ceea ce înseamnă echipamente pe care le-am fabricat în diverse părți ale lumii încep să se adune în Marea Neagră și ele vor participa la construcția proiectului.”

- Advertisement -

O conductă care începe să fie întinsă pe mare, platforma care este în execuție în Indonezia și care anul acesta va ajunge în Marea Neagră, picioarele platformei care sunt în Italia, în Sardinia. În urmă cu un an, au început forajele în larg, iar din 2027 gazele naturale ar urma să ajungă din Marea Neagră printr-o conductă aproape de mal.

Răzvan Popescu, directorul general al unei companii producătoare de gaze: „Ea are 160 km lungime și faptul că am început această instalare denotă faptul că suntem în termen cu livrarea acestui proiect.”

Ulterior, conducta va ajunge până aproape de mal. Gazele naturale vor fi prelucrate, iar apoi vor fi pompate în rețeaua națională. Acesta este punctul din care gazele care vor fi extrase din Marea Neagră vor fi ulterior conectate la sistemul național.

- Advertisement -

Christina Verchere, director executiv al unei companii petroliere: „Considerăm că este un proiect care înseamnă mai mult decât furnizarea de gaze naturale. Este un proiect pentru România. Pune în mod clar România pe hartă. Demonstrează și ce putem face în Marea Neagră, să transportăm rezervele de energie în întreaga regiune.”

Producția totală din Marea Neagră este estimată la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi, echivalentul a 10 ani de consum. O producție care ar urma să influențeze pozitiv și prețul gazelor naturale.

Aristotel Jude, director general adjunct al unei companii producătoare de gaze: „Cred că după ce măsura adoptată de guvern, respectiv preț administrativ de 110 lei pentru consumatorul casnic, va expira în aprilie 2027, împreună cu curgerea gazelor din Neptun Deep, va asigura o ofertă de gaze naturale ușor superioară cererii, ceea ce nu va duce la altceva decât la formarea unui preț real și corect în România, atât pentru consumatorul casnic, cât și pentru consumatorul industrial.”

Proiectul Neptun Deep va permite extragerea anuală a 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din cantitatea necesară în România. Investiția în proiect este estimată la patru miliarde de euro.

- Advertisement -
Distribuie acest articol