Superliga riscă să piardă locuri în Europa: „Problemele se rezolvă în 14 zile”
Rapid și FC Argeș sunt cele două formații din play-off care nu au primit licența UEFA.
În cazul giuleștenilor, ar fi vorba de anumite acte care nu au fost încărcate la timp în cadrul procesului de licențiere. În cazul piteștenilor, e vorba de anumite drepturi financiare neplătite către angajați la timp. Dani Coman, președintele lui FC Argeș, este convins că problemele financiare de la club se vor rezolva: „N-avem licența europeană, dar am făcut recurs în timp util”. Ambele formații au depus apel. Rapid a transmis că nu are nicio emoție la Comisia de Apel, în timp ce FC Argeș anunță că toate problemele financiare ar trebui să se rezolve în maximum două săptămâni.
FC Argeș ocupă locul 6 în play-off, cu 5 etape rămase de disputat, și este calificată în semifinalele Cupei României, unde va înfrunta U Cluj. „Deocamdată nu avem licență europeană, dar am făcut recurs în timp util și sperăm ca lucrurile să se rezolve. Motivul este criteriul financiar. Da, este adevărat (n.r. – neplata unor datorii la timp). Se vor rezolva problemele în cel mai scurt timp, iar jucătorii vor fi cu banii la zi. Noi am făcut recurs în timp util, problemele financiare se vor rezolva în 10 zile, maxim două săptămâni, iar jucătorii vor fi cu toții banii la zi”, a declarat Dani Coman, marți, la Digisport.
Dani Coman a anunțat că există un deficit de 1,5 milioane de euro în bugetul clubului și a cerut sprijin din partea oamenilor de afaceri din Pitești. „Putem face performanță, dar performanță fără bani nu putem face. Nu ne putem lupta cu echipele mari ale campionatului atât timp cât noi aducem jucători de maxim 8.000 de euro pe lună. Alta e să iei jucători de 10.000 sau 15.000 de euro pe lună. Îmi doresc ca echipa mea să aibă liniște din toate punctele de vedere, să pot aduce și eu jucători, nu să-i culeg. Banii vor veni și îi vom avea. Acum nu avem, dar jucătorii au înțeles situația clubului. Nu avem nicio notificare, memoriu sau discuție contradictorie.” Coman a adăugat: „Avem un deficit de 1,5 milioane de euro. Nu îmi doresc buget de 10-15 milioane, cum au alte echipe din play-off, ci un buget de 6-7 milioane, iar atunci putem spera că vom face și noi performanță și ne vom gândi la o strategie pentru anii următori. Oamenii de afaceri din Pitești sper să fie lângă echipă nu numai cu vorbe, ci cu sufletul și să ajute financiar. Această echipă a demonstrat că merită”.
