Lansarea noului film „Stăpânul inelelor” și distribuția acestuia

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Lansarea noului film „Stăpânul inelelor” și distribuția acestuia

Warner Bros a făcut marți un anunț așteptat de milioane de fani ai seriei „Stăpânul Inelelor” („The Lord of the Rings”). Filmul „Stăpânul Inelelor: Vânătoarea lui Gollum” (The Lord of the Rings: The Hunt for Gollum), regizat de Andy Serkis, urmează să fie lansat pe 17 decembrie 2027 și va aduce nume noi în distribuție.

- Advertisement -

Actorul Viggo Mortensen nu îl va mai interpreta pe celebrul personaj Aragorn. Andy Serkis se întoarce în rolul lui Gollum/Smeagol, Ian McKellen revine în rolul lui Gandalf, iar Elijah Wood îl va interpreta din nou pe Frodo Baggins. Lee Pace reia rolul lui Thranduil. Printre nou-veniți se numără Kate Winslet în rolul lui Marigol, Leo Woodall în rolul lui Halvard și actorul Jamie Dornan îl va interpreta pe Aragorn.

Noul film urmărește căutarea lui Gollum, în anii care preced evenimentele din primul film al trilogiei, „Frăția Inelului”. Filmările vor începe la sfârșitul lunii mai în Noua Zeelandă. Filmele anterioare din această franciză au obținut încasări combinate de aproape 6 miliarde de dolari în box-office-ul global. Filmul din 2003 „The Return of the King” a câștigat 11 premii Oscar, printre care și cel atribuit în categoria „cel mai bun lungmetraj”.

- Advertisement -
Distribuie acest articol