Contractorul a fost ales pentru ranfluarea remorcherului Astana, pentru recuperarea marinarilor dispăruți

Moderator
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Contractorul a fost ales pentru ranfluarea remorcherului Astana, pentru recuperarea marinarilor dispăruți

Reprezentanții Midia Marine Terminal au anunțat că a fost selectat contractorul pentru ranfluarea remorcherului scufundat în urmă cu o lună, eveniment în urma căruia doi marinari au murit și trei sunt dați dispăruți.

- Advertisement -

Prioritatea o reprezintă recuperarea trupurilor celor trei membri ai echipajului dispăruți. De asemenea, un element esențial al intervenției îl reprezintă extragerea combustibilului și uleiurilor din epavă pentru prevenirea oricărui risc de poluare. Durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de până la 30 de zile, în funcție de condițiile meteo, dar și de aprobări, conform unui comunicat de presă al operatorului de infrastructură logistică maritimă.

„Midia Marine Terminal informează că asigurătorul remorcherului, membru al unui club internațional de protecție și despăgubire (P&I), a desemnat o companie cu reputație și experiență (ARAS Salvage) pentru realizarea operațiunii de ranfluare a navei, care (parte a ARAS Marine Turcia) a derulat anterior operațiuni similare în zona Mării Negre și a Mării Mediterane. În acest moment, toate detaliile contractuale și tehnice sunt în curs de finalizare, astfel încât operațiunea să se desfășoare cât mai rapid, conform unui grafic de acțiuni stabilit și agreat de toate părțile implicate”, au transmis, vineri, reprezentanții Midia Marine Terminal.

Potrivit asigurătorului, decizia a fost luată în urma unui proces amplu de evaluare a mai multor companii specializate din România și din străinătate, realizat cu sprijinul unei companii de consultanță tehnică, având la bază criterii precum experiența în proiecte similare, capabilitățile tehnice, disponibilitatea echipelor de ingineri și scafandri, conformitatea documentației necesare, precum și standardele de siguranță și de protecție a mediului.

- Advertisement -

„Prioritatea absolută a tuturor părților implicate – Midia Marine Terminal, asigurătorul și contractorul – este recuperarea celor trei membri ai echipajului dispăruți. Ulterior, va fi realizată ranfluarea epavei. Un element esențial al intervenției îl reprezintă extragerea și securizarea combustibilului, uleiurilor și lubrifianților din epavă, în vederea prevenirii oricărui risc de poluare”, a transmis sursa citată.

Midia Marine Terminal a adăugat că, pentru desfășurarea operațiunii, contractorul va utiliza o macara plutitoare de mare capacitate. Remorcherul s-a scufundat în urmă cu o lună, la opt kilometri de Portul Midia.

„Nava tanc Amades se afla în drum spre terminalul Monbuoy, aflat la opt kilometri de Portul Midia. În asistență la această navă pentru derularea manevrei de acostare se afla remorcherul Astana, în pupa acesteia. La un moment dat, remorcherul Astana anunță în stația radio că motoarele principale ale navei s-au oprit și nava a rămas fără propulsie. Pilotul aflat la bordul navei Amades a procedat la verificări și a descoperit în bordul tribord al navei sale că remorcherul Astana era deja răsturnat pe bordul tribord, la aproximativ câțiva metri de pupa navei. Ulterior, din observațiile pe care le-a făcut, în foarte scurt timp nava s-a întors cu chila în sus și s-a scufundat în poziție verticală”, afirma, atunci, Adrian Stancu, directorul adjunct al Căpităniei Zonale Constanța.

- Advertisement -

Echipajul remorcherului era format din cinci cetățeni români. Unul dintre ei a fost scos din apă și predat echipajelor medicale, care i-au făcut manevre de resuscitare, însă nu a putut fi salvat. Trupul unui al doilea marinar a fost găsit ulterior, de scafandrii Forțelor Navale, astfel că mai sunt căutați ceilalți trei membri ai echipajului.

Familiile marinarilor dispăruți după scufundarea remorcherului s-au strâns, după câteva zile de la acest eveniment, în apropierea Portului Midia și au solicitat explicații despre modul în care s-a produs această tragedie. Acestea au susținut că nava era una de asistare, aprovizionare sau schimburi de tură și nu ar fi fost pregătită pentru manevra respectivă la tancul petrolier.

- Advertisement -
Distribuie acest articol