Guvernul ia în considerare listarea CEC Bank și a Portului Constanța la bursă

Moderator
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Guvernul ia în considerare listarea CEC Bank și a Portului Constanța la bursă

Guvernul analizează listarea la bursă a mai multor companii de stat, printre care CEC Bank și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, însă decizia finală nu a fost încă luată, a declarat joi vicepremierul Oana Gheorghiu, la briefingul de după ședința de Guvern.

- Advertisement -

Potrivit acesteia, lista de companii este încă în analiză și urmează să fie evaluată în detaliu înainte de o eventuală decizie politică. „Avem o listă de companii care ar putea fi eligibile pentru listare, dar suntem încă în etapa de analiză. Urmează o evaluare de specialitate, discuții în cadrul Guvernului și abia apoi o decizie asumată. Listarea este un instrument extrem de eficient pentru a introduce buna guvernanță și pentru a face transparentizarea cheltuielilor într-o companie de stat”, a declarat Oana Gheorghiu.

Potrivit documentelor analizate în Guvern, CEC Bank este considerată principalul candidat pentru o listare inițială, cu o evaluare estimată la aproximativ 5,4 miliarde de lei. Listarea ar urma să se facă printr-o ofertă mixtă, care ar putea include atât acțiuni noi, cât și un pachet deținut de stat, însă doar după realizarea unui studiu de fezabilitate.

Pe lista analizată apare și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, evaluată la aproximativ 1,45 miliarde de lei, însă în acest caz listarea depinde de clarificarea unor aspecte legate de participația Fondului Proprietatea și de cadrul juridic.

- Advertisement -

Documentul mai arată că autoritățile iau în calcul și vânzarea unor pachete minoritare în companii deja listate, precum Hidroelectrica și Romgaz, prin mecanisme rapide de piață. În aceste cazuri, statul ar putea scoate la vânzare între 5% și 10% din acțiuni la Hidroelectrica și între 5% și 7% la Romgaz, tranzacții care ar putea aduce la buget între 3 și 8 miliarde de lei, în funcție de condițiile din piață.

Vicepremierul a subliniat că listarea la bursă este un proces complex și de durată. „O listare nu este un proces care se întâmplă peste noapte. Vorbim de 12 până la 24 de luni, cel puțin, pentru fiecare companie, pentru că este nevoie de analize, de studii și de aliniere între ministere și la nivel politic. După ce vom avea această aliniere și aceste analize, vom reveni cu informațiile necesare”, a explicat aceasta.

Lista include și alte companii de stat, însă multe dintre acestea nu sunt considerate prioritare în acest moment. De exemplu, Loteria Română ar putea fi listată abia într-un al doilea val, după 2027, iar în cazul unor companii precum Salrom sau Poșta Română sunt necesare analize suplimentare privind situația financiară și modelul de business.

- Advertisement -

Vicepremierul a subliniat că statul nu va pierde controlul asupra companiilor strategice. „Orice listare se va face sub nivelul de 51%, astfel încât statul să rămână acționar majoritar. În practică, vorbim de pachete minoritare, de 5-10%, dar aceste procente vor fi stabilite în funcție de fiecare companie”, a declarat Gheorghiu.

- Advertisement -
Distribuie acest articol