Chipciu, după victoria cu Craiova: ”Bani, bani, bani! Nu ne comparăm cu celelalte echipe”

Moderator
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Chipciu, după victoria cu Craiova: „Bani, bani, bani! Nu ne comparăm cu celelalte echipe”

Chipciu, categoric după ce „U” Cluj s-a distrat cu Craiova: „Bani, bani, bani! Noi nici nu ne comparăm cu celelalte echipe”

- Advertisement -

După meci, Alexandru Chipciu a explicat că nu poate face o analiză coerentă asupra meciului din cauza faptului că „șepcile roșii” au evoluat în superioritate numerică încă din prima repriză, când Monday Etim a fost eliminat în minutul 20. Chipciu a evidențiat că bugetele celorlalte echipe sunt mult mai mari decât la „U” Cluj. El a menționat că lipsa presiunii pentru câștigarea titlului la echipa „șepcilor roșii” poate fi un factor pentru bunele evoluții ale echipei lui Cristiano Bergodi.

„Nu poți să faci o analiză corectă acum unui meci după ce am jucat în superioritate numerică. Trebuie să luăm doar punctele, că au fost foarte importante și nimic mai mult, că nu prea e relevant când joci 11 contra 10. A fost un meci la îndemâna noastră și asta cred că aș putea spune. Ok, scorul putea fi mai mare, puteau să dea și ei goluri. E bine că am rămas echilibrați și nu am făcut și noi lucruri nebune, poate luam un roșu. 11 contra 11 cred că era mai echilibrat.”

„Asta e cel mai important lucru, că suntem într-o poziție în care putem să prindem primele trei locuri, asta înseamnă o clasare în Europa după cea de anul trecut și după zeci de ani de absență. Cred că va fi o performanță fantastică. Eu nu mă gândesc la nimic, e un play-off greu, poți pierde cu oricine. Nu cred că noi și Craiova vom câștiga toate meciurile de acum înainte. Să tot facem calcule nu sunt bune, am văzut și meciul Rapidului cu FC Argeș. Dinamo la CFR Cluj. Oricine poate bate pe oricine!”

- Advertisement -

„Cred că am jucat bine în meciurile astea, ok, la Argeș a fost un meci de neprivit și din cauza terenului, că e greu și ei sunt și o echipă arțăgoasă. E și cupa. Noi nici nu simțim vreo presiune. Probabil că pentru Craiova e o presiune mare, câți bani s-au băgat, bani, bani, bani. Noi suntem mai relaxați, nici bugetul nostru nu se compară cu celelalte echipe, probabil de asta nici nu ni se cere să câștigăm campionatul. Noi continuăm să fim la fel.”

Meciul a fost decis de golurile lui Jug Stanojev în minutul 15, Jovo Lukic în minutul 45 și Lukic din nou în minutul 51, iar Dan Nistor a închis tabela de marcaj la 4-0 în minutul 87, după o pasă de la Issouf Macalou. După această victorie, „U” Cluj a ajuns la patru victorii consecutive în play-off-ul Superligii României, fiind lider cu 39 de puncte. Universitatea Craiova se află pe locul secund cu 36 de puncte.

- Advertisement -
Distribuie acest articol