Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor român, înmormântat cu onoruri la Cimitirul Bellu
Legendarul antrenor Mircea Lucescu a fost înhumat cu onoruri militare, vineri, la Cimitirul Bellu din Capitală, la trei zile după ce a încetat din viață la vârsta de 80 de ani.
Ceremonia a fost una restrânsă, la care au participat doar familia și apropiații. Mii de oameni și-au luat rămas-bun în zilele precedente, la Arena Națională, unde au venit aproximativ 15.000 de fani, oficiali și oameni de fotbal din România și din străinătate.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfântul Elefterie, unde sicriul marelui Lucescu, înfășurat în tricolor, a fost purtat pe petale de flori. Mircea Lucescu a fost iubit și respectat în întreaga lume. Fotbaliștii vorbesc despre el ca despre un adevărat părinte, iar cei care au colaborat cu el și-au arătat admirația pentru caracterul său, pentru cultura sa și iubirea pentru fotbal.
„A fost un om care s-a născut, a trăit și a murit pentru fotbal”, spunea Edward Iordănescu. „Un gentleman, un adevărat vizionar”, „un mentor”, „OM”, „o inspirație”, au fost alte caracterizări ale oamenilor de fotbal și presei. Prietenul său bun, miliardarul patron al clubului Șahtior, Rinat Ahmetov, a venit în România, la Arena Națională, să îi aducă un ultim omagiu.
Familia lui Mircea Lucescu a stat neclintită lângă el și a dat mâna cu toți oamenii care au venit să se încline în fața sa pentru că l-au iubit și apreciat. Peste hotare, i s-au adus omagii marelui antrenor la meciurile din Liga Campionilor și Liga Europa, momente emoționante privite de mii de spectatori din tribune și de milioane de telespectatori la televizor. „Eu rar m-am simțit foarte emoționat pe Camp Nou. Aseară mi-au tremurat genunchii când am văzut pe ecran”, spunea joi Gheorghe Popescu.
În Turcia și în România, se vor ține momente de reculegere în memoria legendarului tehnician în toate eșaloanele profesioniste, timp de câteva zile. Slujba de înmormântare s-a încheiat. Cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu.
Slujba de înmormântare de la Biserica Sfântul Elefterie pentru Mircea Lucescu s-a încheiat după aproximativ două ore. Cortegiul funerar al marelui antrenor a părăsit Biserica Sfântul Elefterie și se îndreaptă către Cimitirul Bellu, unde legendarul antrenor va fi înmormântat cu onoruri militare. Sicriul a fost purtat pe treptele bisericii și acoperit cu petale de flori, într-un moment de profund omagiu.
La ceremonie au fost prezenți, printre alții, Ioan Andone, Gheorghe Hagi, Ionuț Lupescu, George Copos, Mircea Geoană, Răzvan Burleanu, Mihai Stoica, Gigi Nețoiu, Dorin Mateuț și Gigi Becali. Ultimul drum al lui Mircea Lucescu către Cimitirul Bellu urmează traseul: Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu.
La cimitir, ceremonia de înhumare va începe la ora 12:20 și va fi precedată de onoruri militare, în semn de respect pentru contribuția sa la fotbal. Accesul publicului va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind rezervată exclusiv familiei și apropiaților, conform dorinței acesteia.
Gigi Becali, la înmormântarea lui Il Luce: „Era un super om. Talent și geniu”. Gigi Becali este prezent, vineri, la Biserica Sfântul Elefterie din București, unde are loc slujba de înmormântare a antrenorului Mircea Lucescu. „Era un Om”, a spus Becali, adăugând că „toată lumea a vorbit la superlativ”. El a mai afirmat: „M-a uimit”, „este talent și este geniu”. „Cel mai mult e familia. Noi spunem condoleanțe, a pierdut fotbalul, e adevărat. Problema este: am văzut cum au fost toate televizoarele lumii – Lucescu. Toată lumea a vorbit despre el superlativ.”
„Cea mai frumoasă amintire, a venit la mine acasă și m-a luat când a fost treaba cu ucrainenii, ca să poată echipa Ucrainei să vină la bază. Atunci mi-a povestit lucruri, din istorie, m-a uimit. Cât am stat eu cu el, foarte important, el nu bârfea pe nimeni, dacă îi spuneai ceva de cineva, muta vorba. El… e greu să înveți pasiunea, te naști cu ea, e greu să înveți talentul, te naști cu el. El le avea. Ce a făcut Lucescu nu poți să înveți. Este talent și este geniu”, a adăugat Gigi Becali.
El consideră că acum un rol important îi revine lui Răzvan Lucescu. „Dar acum e momentul pe care nimeni nu l-a spus. El a spus Răzvan n-a avut nevoie să se ocupe numai de fotbal, am avut eu grijă să-i rezolv toate. Acum o să-i spun, Răzvane, nimeni nu poate ajuta acum, numai el poate să-l ajute și voi (către presă – n.r.).”
„Trebuie să poată Răzvan să intre în rol, o să-i spun ce să facă. El se poate ocupa de sufletul lui”, a mai spus Becali.
Cortegiul funerar a ajuns la Biserica Sfântul Elefterie. Slujba de înmormântare a început la Biserica Sfântul Elefterie din Capitală și va dura aproximativ două ore. Marele antrenor va fi înhumat la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare. Cortegiul funerar a plecat de la Arena Națională sub escorta Poliției și a ajuns la Biserica Sfântul Elefterie, unde se află, printre alții, Gheorghe Hagi, Mircea Rednic, Dănuț Lupu și Ionel Ganea.
După slujbă, sicriul învelit în drapelul național va fi transportat către Cimitirul Bellu, pe traseul: Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu, unde ceremonia de înhumare va începe la ora 12:20. Înhumarea va fi precedată de onoruri militare, în semn de recunoaștere a meritelor regretatului antrenor. Conform dorinței familiei, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiați.
Mircea Lucescu a murit, marți, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naționala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială. El și-a dedicat peste 60 de ani fotbalului, fiind unul dintre cei mai iubiți și respectați antrenori din lume. Omagiile au curs necontenit în ultimele trei zile, iar
