Rezervări mai puține de Paște pe Valea Prahovei, românii aleg alte destinații de vacanță
Vacanța de Paște vine anul acesta cu destinații diferite pentru români.
Dacă unii rămân acasă din cauza scumpirilor, alții vor să descopere tradițiile și obiceiurile zonelor pitorești. La munte, rezervările pentru Sărbătorile pascale sunt în scădere. Litoralul și Maramureșul rămân în topul preferințelor. Cu doar câteva zile înainte de Paște, hotelierii din Poiana Brașov se confruntă cu un sezon mai slab decât în anii trecuți. „Acest hotel de 4 stele din Poiana Brașov are 62 de camere, dar acum, cu câteva zile înainte de Paște, 20 de camere sunt încă libere”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.
Scumpirile i-au făcut pe mulți români să renunțe la vacanță și să rămână acasă, cu familia. „Mi se pare că am găsit stațiunea goală. Cel puțin unde stăm noi, parcarea era plină, acum sunt 12-14 mașini. Foarte puțini, ceea ce înseamnă că fiecare își face socoteala să economisească”, spune o turistă.
În pensiuni, prețurile pornesc de la 300 de lei pe noapte, pentru două persoane. „Turiștii pot comanda în restaurant à la carte și plătesc cât mănâncă, au acces la spa, la facilitățile hotelului, iar pachetele încep de la 2.200 de lei până la 2.800 de lei/3 nopți”, spune Gabriel Roșca, managerul unui hotel din Poiana Brașov.
Maramureșul este locul potrivit pentru cei care caută autenticitate. „Liniștea asta, locurile frumoase și mănăstirile frumoase, bisericile vechi de lemn. Fiecare caută altceva!”, e de părere Elena Opriș, proprietara unei pensiuni. Pentru o noapte de cazare, prețurile pentru o persoană pornesc de la 350 de lei. „Îi întâmpinăm cu o horincă de Maramureș, cu bucate alese tradiționale: cu miel, cu șold, cu cârnați, hrean și cu multă voie bună”, spune și Viorica Hotea, proprietara unei pensiuni tradiționale.
Chiar dacă vremea se anunță capricioasă, litoralul rămâne o opțiune atractivă de Paște. În Constanța și Mamaia, hotelurile au un grad de ocupare de 60-70%. Tarifele pornesc de la 400 de lei pe noapte. „Am pregătit o ofertă care include mic-dejun, cină tradițională, parcare, accesul la spa și piscină”, spune Andreea Jinglău, recepționera unui hotel de pe litoral. Operatorii din turism speră ca rezervările last-minute să mai crească gradul de ocupare, în zilele următoare.
