Cine a fost legendarul antrenor Mircea Lucescu, specialist în fotbal de excelență

Moderator
7 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Cine a fost legendarul antrenor Mircea Lucescu, specialist în fotbal de excelență

Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați și de succes antrenori din istoria fotbalului românesc.

- Advertisement -

De la echipe din ligi secunde pe care a reușit să le aducă în diviziile superioare până la cluburile cu care a făcut performanță în Liga Campionilor, Mircea Lucescu s-a remarcat la toate echipele pe care le-a condus. A fost aproape și de echipa națională, pe care a condus-o atât la începutul, cât și la sfârșitul carierei de antrenor. Mircea Lucescu a murit marți seara, a anunțat Spitalul Universitar din București.

Fostul fotbalist internațional s-a născut pe 29 iulie 1945, la București. A început cariera de jucător în 1961, la Școala Sportivă nr. 2 București. După doi ani, a fost transferat la Dinamo București (1963-1965), unde a debutat în prima divizie. Între 1965-1967 a jucat la Știința București, după care a revenit la Dinamo, echipă la care a evoluat până în 1977. A obținut cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) și o Cupă a României (1967-1968). Și-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1981). A avut 360 de prezențe în prima divizie, marcând 78 de goluri.

Mircea Lucescu a fost selecționat de 70 de ori în prima reprezentativă a țării. A debutat în echipa națională ca jucător în eșalonul secund în 1966. A fost căpitan al reprezentativei noastre la CM din Mexic – 1970 și la CE din 1972, când fotbaliștii tricolori s-au calificat în sferturile de finală. În 1974, a doborât recordul celor 48 de prezențe în echipa națională, ajungând la 70 de selecții.

- Advertisement -

În toamna anului 1979, Mircea Lucescu începe să antreneze echipa Corvinul Hunedoara din poziția de antrenor-jucător. În primul an, reușește să promoveze echipa în Divizia A. A fost antrenorul echipei naționale a României între 1981-1986, reușind calificarea la Euro ’84, conducând echipa în 59 de partide. A antrenat apoi Dinamo București (din 1986), cu care a câștigat un titlu național (1989-1990) și două Cupe ale României (1985-1986 și 1989-1990). A stabilit recordul pentru cel mai în vârstă jucător care a jucat în Divizia A, la 45 de ani, pe 16 mai 1990.

În vara anului 1990, a plecat în Italia, unde a antrenat formațiile Pisa, Brescia și Reggiana, promovându-le în prima divizie, dar nereușind să le mențină acolo mai mult de o ediție de campionat. Șapte ani mai târziu, revine în țară și devine antrenorul echipei Rapid București, cu care a câștigat Cupa României în 1998. La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la clubul Internazionale Milano, fiind demis după câteva luni.

Revine la Rapid și câștigă campionatul 1998-1999. Din 2000 până în 2002, Mircea Lucescu antrenează Galatasaray Istanbul, cu care a câștigat Supercupa Europei (2000) și campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002, trece la rivala Beșiktaș Istanbul, cu care cucerește campionatul și ajunge în sferturile Cupei UEFA.

- Advertisement -

Pe 16 mai 2004, „Il Luce” a preluat echipa ucraineană Șahtior Donețk, transformând-o într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub conducerea sa, Șahtior a cucerit opt titluri de campioană națională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) și șapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), precum și Cupa UEFA în 2009. În 2014, a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

După perioada din Ucraina, a antrenat FC Zenit Sankt Petersburg între 2016 și 2017, iar apoi echipa națională a Turciei timp de doi ani (2017-2019). La 23 iulie 2020, a revenit în Ucraina, devenind antrenorul echipei Dinamo Kiev, poziție ocupată până în anul 2023. În 2020, a fost primit cu proteste de fanii clubului, dar a reușit să aducă titlul de campioană în primul sezon. În noiembrie 2023, a plecat de la echipă din cauza condițiilor dificile în urma războiului din Ucraina.

Un an mai târziu, Mircea Lucescu a fost instalat oficial selecționer al echipei naționale a României, pe care a mai ocupat-o cu 38 de ani în urmă, debutând cu o victorie împotriva Kosovo. Pe 2 aprilie 2026, FRF anunță plecarea sa de pe banca echipei naționale după problemele medicale.

În martie 2008, Mircea Lucescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a. La 22 mai 2009, a primit Ordinul Național „Crucea României” în grad de Cavaler. În 2010, a figurat între primii 100 de antrenori ai lumii (locul 41) din primul deceniu al secolului XXI. În 2011, a fost decorat cu Ordinul de Merit clasa I. În cadrul Galei „Best of the Best” din 31 mai 2013, a primit premiile pentru reprezentanții merituoși ai fotbalului românesc. În 2014, a fost votat membru de onoare al FRF. Pe 18 decembrie 2018, a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului București. La 19 martie 2019, a fost inclus de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istoria acestui sport, ocupând locul al 41-lea.

Lucescu știa șase limbi străine: engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa. În perioada în care a antrenat în România, a dus deseori jucătorii la teatru și le-a cerut să citească mai multe cărți decât să meargă la restaurante. De asemenea, i-a încurajat să urmeze cursuri universitare. Fiul său, Răzvan Lucescu, a fost de asemenea fotbalist și a devenit antrenor, conducând clubul PAOK Salonic din Grecia.

- Advertisement -
Distribuie acest articol