Turcii discută despre scandalul de la FCSB legat de transferul lui Denis Drăguș

Moderator
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Turcii discută despre scandalul de la FCSB legat de transferul lui Denis Drăguș

Gigi Becali este foarte interesat de transferul fotbalistului împrumutat de Trabzonspor la Gaziantep, însă Mihai Stoica nu vede cu ochi buni această mutare.

- Advertisement -

Gigi Becali și Mihai Stoica sunt în dezacord în legătură cu transferul lui Denis Drăguș. După transferul la Trabzonspor, Drăguș nu a mai impresionat în Turcia. Totuși, Gigi Becali este convins că poate da lovitura cu transferul său, iar clubul de care aparține fotbalistul este dispus să-l cedeze pe atacant în vară.

Mihai Stoica nu este convins de Drăguș și nu îl vede pe atacant ca o soluție pentru FCSB. El crede că Gigi Becali vrea să-i satisfacă acest „moft” și să-l aducă pe fotbalistul care a impresionat la Gaziantep sub comanda lui Marius Șumudică. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB susține că, deși Gigi Becali și-ar permite să-l transfere pe Drăguș și să-i ofere un salariu de un milion de euro, FCSB nu se poate baza pe un jucător care s-a confruntat cu numeroase probleme cu accidentările în ultima perioadă.

Turcii au exagerat faptul că Gigi Becali și Mihai Stoica nu sunt pe aceeași lungime de undă când vine vorba despre Denis Drăguș și au vorbit despre un „scandal” început la FCSB. „Transferul lui Denis Drăguș a aruncat clubul în haos! Președintele și directorul general sunt în conflict”, au titrat cei de la NTVSpor.

- Advertisement -

„Denis Drăguș, împrumutat de Trabzonspor la Gaziantep, ia în calcul un transfer la FCSB la finalul sezonului. Totuși, patronul FCSB, Gigi Becali, și directorul general Mihai Stoica au intrat în conflict în privința transferului lui Drăguș”, au scris jurnaliștii turci.

Declarațiile făcute de Mihai Stoica în privința transferului lui Denis Drăguș la FCSB: „Nu cred că este o variantă și nici nu sunt foarte interesat. Gigi vrea să-și satisfacă… Eu nu știu cum să-i spun. Aici e o chestie pe care eu nu o înțeleg. Știu că îi plac foarte mult atacanții care nu pierd mingea. Pe de altă parte, spune că cel mai bun atacant român e Drăguș. Deci nu știu cum să o interpretez.”

„Are un milion și jumătate acolo salariul. Pentru ce ar veni el în România… Ca să plătească 2 milioane și jumătate pe el, asta cred că nu e niciun fel de problemă pentru Gigi. El a mai plătit sumă mai mare pe Bîrligea. Deci nu asta ar fi problema. Dacă vrea să-i dea un milion lui Drăguș, poate să facă și asta. Că în vestiar se resimte într-un fel, posibil și asta. Nu are sens să vorbim despre un jucător care aparține… Până la urmă, patronul decide.”

- Advertisement -

„Eu, la momentul acesta, studiez jucători străini din alte campionate. Pe Drăguș îl știm. Jucător cu certe calități, dar care a avut până acum un singur sezon foarte bun la Gaziantep. În rest, două semi-sezoane prin Belgia, în rest nimic. În acest sezon, de exemplu, este un eșec pentru el. Ok, accidentări. Cum spunea Vasile Simionaș: „Jucător bun este cel care joacă”. Eu nu prea înțelegeam. După ani de zile am înțeles ce vrea să spună. În momentul în care ai un jucător pe care nu te poți baza din varii motive, înseamnă că nu e bun”, a spus Mihai Stoica la Fanatik.

- Advertisement -
Distribuie acest articol